Cumparam 9.000 de masini SH pe luna
„In perioada ianuarie-septembrie, numarul de masini rulate inregistrate in Romania a fost de 84.780 de unitati“, se arata in raportul APIA, care include si o comparatie cu vinzarile din Polonia.
In ceea ce priveste virsta masinilor la mina a doua vindute in Romania, 52% dintre ele sint mai noi de 6 ani, 47% au o virsta cuprinsa intre 6 si 10 ani si doar 1% depasesc 10-15 ani.
Una dintre explicatiile pentru care mai mult de jumatate dintre masinile second-hand inmatriculate in Romania au o virsta mai mica de sase ani este si introducerea de la 1 ianuarie 2007 a taxei de prima inmatriculare.
Prin comparatie, in primele noua luni din acest an au fost vindute in Romania 228.877 de masini noi, dintre care 146.311 unitati din import.
Comparativ cu Polonia, in 2004, primul an al aderarii, numarul de masini rulate s-a cifrat la 811.823 de unitati, in timp ce autovehiculele noi au fost comercializate in 318.111 unitati.
In 2004, Romania avea 145.120 de masini noi si 23.784 de masini rulate. In 2005, autovehiculele noi au ajuns la 235.521 de unitati in Polonia si la 215.532 de unitati in Romania.
In acelasi an, polonezii au inmatriculat 870.777 de autovehicule la mina a doua, iar romanii, 74.252 de unitati. In 2006, numarul de masini noi comercializate in Romania, 256.364 de unitati, a surclasat vinzarile din Polonia, 239.038 de unitati.