Sari direct la conținut

O evolutie preponderent pozitiva

Romania Libera

Desi lichiditatea tranzactiilor a scazut in sedinta de marti, totusi evolutia pietei a fost preponderent pozitiva, toti cei patru indici de baza inchizand ziua in crestere. Am avut o valoare totala a tranzactiilor de numai 16,8 milioane de euro, din care 3,3 milioane de euro pe piata Rasdaq si restul de 13,5 milioane de euro pe segmentul principal al BVB.

In deschiderea zilei preturile au urcat timid cu circa un punct procentual in cazul SIF-urilor si putin mai mult in cazul BRD-GSG si Biofarm, titluri care in ziua anterioara suferisera corectii de amploare.

Pretul actiunilor BRD-GSG a fost probabil sustinut si de rezultatele financiare foarte bune pentru trimestrul III comunicate in ziua anterioara dupa inchiderea pietei (crestere de 43% a profitului net comparativ cu primele noua luni ale anului 2006).

Tranzactiile erau insa putine, iar ordinele de cumparare si cele de vanzare destul de firave.

Cu trecerea timpului, cresterile au capatat amploare si pe la mijlocul sedintei de tranzactionare unele SIF-uri afisau aprecieri de peste trei puncte procentuale, desi volumul de tranzactionare ramasese modest.

Incepand cu a doua jumatate a zilei, insa, ordinele de vanzare au inceput sa fie tot mai semnificative, asa ca preturile actiunilor au batut usor in retragere si la final de zi aprecierile consemnate de titlurile mai lichide se situau doar in jur de un punct procentual.

Din cei patru indici aprecierea cea mai vizibila a apartinut lui BET-FI, care a inchis in crestere cu 0,38% comparativ cu nivelul de referinta de luni. Indicele BET a avut cea mai redusa crestere, apreciindu-se cu numai 0,19%.

de Iulian Panait

integral in Romania Libera

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro