Sari direct la conținut

Oligopolul consultantilor fiscali

Saptamana Financiara

Camera Deputatilor a legalizat saptamana trecuta crearea unui oligopol, cel al consultantilor fiscali. Printr-un veritabil procedeu hermeneutic, cei care nu respecta regulile noului oligopol, condus chiar de oficialii Ministerului Finantelor, se vor face vinovati de „concurenta neloiala” si vor fi sanctionati de membrii oligopolului.

„Exercitarea activitatilor de consultanta fiscala de catre persoane fizice care nu au dobandit calitatea de consultant fiscal potrivit prevederilor prezentei ordonante si/sau care nu au devenit membri activi ai Camerei, precum si de persoanele juridice care nu au fost autorizate de Camera Consultantilor Fiscali (…) constituie fapta de concurenta neloiala si se sanctioneaza conform

legislatiei in vigoare”, este amendamentul adus de Comisia de buget-finante la legea de aprobare a Ordonantei de Urgenta 53/2007. In plus, „constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre persoane imputernicite de Camera”.

Marcaj strans pe tot terenul

Legea consultantilor fiscali nu este noua, aceasta existand inca din 2001. Insa Camera a fost infiintata doar in urma cu un an.

Guvernul a aprobat, in august anul trecut, un regulament de organizare si functionare al Camerei Consultantilor Fiscali, care prevede ca activitatea poate fi exercitata numai de persoanele care au obtinut certificatul de atestare emis de Ministerul Finantelor, in urma promovarii unui examen.

Initiatorii legii, dar si ai Ordonantei 53/2007 de modificare a legii initiale au fost oficialii ministerului si tot ei au fost primii absolventi ai examenului. Conducerea Camerei Consultantilor Fiscali este alcatuita din aceiasi oficiali ai MEF. Cine credeti ca va reglementa nou-creata piata? Chiar conducerea Camerei!

Potrivit regulamentului votat tot de membrii conducerii Camerei, Consiliul superior aproba si modifica Regulamentul de organizare si functionare al Camerei, Codul privind conduita etica si profesionala in domeniul consultantei fiscale. In plus, „inainteaza MEF propuneri de acte normative pentru completarea si modificarea legislatiei din domeniu“.

Cu alte cuvinte, oficialii MEF au creat o piata pentru ei insisi si au obtinut si drept exclusiv de reglementare a ei. Cu toate acestea, se spune in lege, Camera Consultantilor Fiscali isi desfasoara activitatea sub supravegherea MEF, fara ca aceasta sa afecteze „independenta“ Camerei ca organism profesional.

Renta legislativa

Consultantii fiscali si societatile comerciale de consultanta fiscala pot acorda asistenta de specialitate la intocmirea declaratiilor de impozite si taxe, probleme fiscale, creante bugetare (amenzi, penalitati si majorari) si asigura reprezentare in fata organelor fiscale sau a instantei judecatoresti, pentru expertiza fiscala.

Totodata, pot desfasura si activitati de expertiza contabila, audit financiar, instruire si perfectionare in domeniul fiscal. Stabilirea onorariului, potrivit actualei legi, se face in mod liber intre consultant si client, avandu-se in vedere timpul si volumul de munca, natura, noutatea si dificultatea cazului, reputatia si experienta profesionala ale consultantului. Tocmai aici se afla si elementul principal de concurenta neloiala.

Daca sunteti patronul unei firme, veti semna un contract de consultanta mai ieftin cu un simplu membru al Camerei sau cu un membru marcant, recomandat de „reputatia si experienta profesionala“? Desigur, nu cele de consultant, ci de oficial al Ministerului Finantelor, care are si atributii de control asupra afacerii dumneavoastra.

Senatul elimina obligativitatea stampilei

Crearea Camerei Consultantilor Fiscali seamana leit cu a breslelor de la sfarsitul Evului Mediu si din perioada mercantilista a absolutismului din Europa Occidentala. Atunci monarhul acorda o licenta exclusivista unor mestesugari care detineau monopolul producerii unui bun sau unui serviciu.

De concurenta externa breslele se protejau prin taxe vamale, de cea interna – prin monopolul activitatii de licentiere, solutie adoptata in Romania secolului XXI de oficialii Finantelor.

Primul pas pentru acordarea unui monopol membrilor nou-createi Camere a fost incercarea de introducere in Codul de procedura fiscala a obligativitatii de certificare a declaratiilor fiscale anuale ale firmelor de catre consultanti fiscali, cu alte cuvinte punerea unei stampile pe declaratia 101.

Din pacate pentru initiatorii legii, si principalii ei beneficiari, oficialii MEF, Senatul a respins saptamana trecuta propunerea ministerului. Seful ANAF (si presedintele Camerei Consultantilor, evident), Daniel Chitoiu, a explicat, intr-o conferinta de presa, care ar fi fost utilitatea acestei prevederi. Cu jumatate de gura, e adevarat.

„Vizarea declaratiilor fiscale anuale de catre consultantii fiscali, introdusa in august 2007 de ANAF, a avut in vedere ca situatia bazei de date a ANAF si declaratiile societatilor sa fie corecte, pentru ca multe dintre acestea, in jur de 25-30%, depun declaratii rectificative.

Societatile nu pot participa la licitatii fara certificate de atestare fiscala, care sa arate ca nu au obligatii fiscale bugetare. Din acest motiv declara si platesc initial o suma mai mica, dupa care fac declaratii rectificative si platesc toata suma datorata“, a explicat Chitoiu.

„In Senat a fost mai mult o discutie politica si am fost de acord sa se scoata aceasta prevedere“, a mai afirmat presedintele ANAF. Insa decizia va fi luata de Camera Deputatilor, care, dupa cum arata votul de saptamana trecuta, este mult mai prietenoasa cu consultantii.

de Florian Rusu

integral in Saptamana Financiara

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro