Cu cioara vopsita prin Europa (de Mircea Cartarescu)

N-as fi vrut sa scriu despre cazul „Cioroianu”, pentru ca il cunosc de ceva vreme pe simpaticul istoric, dar, pe de-o parte, subiectul mi se pare de neocolit, iar pe de alta, la cate a tras pana acum de pe urma declaratiilor lui prostesti, inca o reactie chiar ca nu mai conteaza pentru el.

Pentru mine e important, insa, sa-ncerc sa explic putin ce se-ntampla cu adevarat cu acest om, in legatura cu ce se-ntampla cu noi toti.

Cazul „Cioroianu” are multe radacini. Una dintre ele e fara-ndoiala politica. Adrian Cioroianu e unul dintre putinii liberali din afara nucleului Patriciu care-au decis sa ramana in PNL in momentul des-partirii grupului Stolojan. In acel moment m-a surprins hotararea tanarului istoric: locul lui natural mi se parea alaturi de intelighentia liberala disidenta.

In acelasi mod, cu un deceniu si jumatate in urma, fusesem surprins sa-l aflu pe Adrian Nastase langa Iliescu, in cea mai joasa regiune a politicii de atunci, dupa ce apele incepusera sa se desparta si cei mai multi oameni cultivati si inteligenti se-ndreptasera spre zonele democratice. Mereu exista niste explicatii ascunse in aceste cazuri.

Mai intotdeauna e vorba de un oportunism bine calculat care, in forma sa cea mai primitiva, suna cam asa: „Voi merge cu cei puternici, in ciuda parerilor si convingerilor mele, pentru ca nu vreau sa fiu un loser”.

Adrian Cioroianu n-ar fi putut suporta relativa obscuritate a celor indepartati de partidul-mama: el devenise o vedeta mediatica si un om politic de viitor, obisnuit sa evolueze sub reflectoare. A ramas langa cei care-i promiteau o ascensiune rapida.

Care s-a si produs in momentul in care Partidul Liberal a ramas (aproape) singur la guvernare si cand resursele umane ale guvernului s-au redus drastic. Aflat in acuta criza de oameni, Tariceanu a riscat plasarea in ministere importante a unor tineri fara niciun fel de experienta, unii dintre ei fara nicio legatura prealabila cu domeniul.

Dezastrul din invatamant si cel din justitie se adauga, astfel, celui mai vechi din medicina, ca sa culmineze acum cu dezastrul de la externe.

Adaugand inflatia galopanta, scaderea ratingului de tara, fiascoul economic ce se profileaza nu poti sa nu conchizi ca, asa cum am mai spus-o, avem in cabinetul Tariceanu actual – un cabinet de amatori – unul dintre cele mai slabe guverne din perioada postde-cembrista si probabil cel mai ridicol.

Cioroianu este un istoric competent, dar ca ministru de externe si-a depasit cu mult competentele. Gafele sale acumulate nici nu mai starnesc de la o vreme ilaritatea, ci mai curand un fel de mila.

Dupa intalnirea cu Condolezza Rice, in care ministrul nostru a tacut demn in engleza timp de jumatate de ora, dupa povestea cu limba moldoveneasca, iata ca a venit, cum era si cazul, momentul ca ministrul nostru sa se depaseasca pe sine cu o gafa mai mult decat monumentala.

De fapt, nu exista cuvinte sa descriem catastrofa la nivel etic si diplomatic a afirmatiilor din Egipt ale lui Cioroianu. Si nu exista tara din lume in care, dupa ce-ai vorbit despre deportarea cetatenilor proprii in lagare de munca fortata, sa nu fii debarcat ca politician cu idei de extrema-dreapta.

Un liberal sa afirme asa ceva? Si primul-ministru, tot un liberal, sa-l sustina in continuare? Si sa mai credem ca PNL reprezinta adevaratul liberalism in Romania? Asta chiar ca-i posibil doar la Romanica…

O alta radacina este situatia dezastruoasa a diplomatiei romanesti, unde securistii de ieri sunt incet inlocuiti cu incompetentii de azi, cu nimic mai buni. Mihai Razvan Ungureanu incepuse sa faca ordine in zona, cu mult discernamant. Tot ce-a facut el a dat peste cap actualul ministru.

In fine, cea de-a treia radacina tine de schizofrenia noastra morala si civica, de dubla masura cu care judecam toate faptele: vorbim europeneste si gandim romaneste. Anul trecut, cand l-a prezentat pe Antonescu la „Mari Romani”, discursul lui Cioroianu a fost impecabil: crimele maresalului impotriva umanitatii au fost dezvaluite la rece.

Nu e nici un paradox ca astazi il ia gura pe dinainte pe tanarul istoric: de fapt, ca enorm de multi romani, el a gandit intotdeauna ca dictatorul nationalist din timpul razboiului.

Daca zgarii putin sub subtirica noastra crusta democratica, dai de toate extremismele din lume: suntem plini ciucure de prejudecati, de rasism, sovinism, antisemitism, sexism, de dispret fata de semeni. Adica umblam cu cioara vopsita, poate o cumpara cineva pe post de papagal.

Din peste trei sute de reactii pe forum la precedentul meu articol, „Tiganii, o problema romaneasca”, doua sute optzeci au fost violent sau moderat rasiste. Este un barometru pentru gradul nostru real de civilizatie.

Ca multi dintre noi, Adrian Cioroianu arata a european si vorbeste de obicei ca un european. Cate un lapsus asemenea celui din Egipt arata insa fantasmele barbare care colcaie mai departe in noi.