Papa Francisc a deschis calea canonizării lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu” și primul sfânt din generația milenialilor
Papa Francisc a recunoscut miercuri o a doua minune atribuită lui Carlo Acutis, un adolescent italian care și-a dedicat scurta viață răspândirii credinței catolice, decizia suveranului pontif deschizând calea ca acesta să devină primul sfât al generației milenialilor, relatează Reuters.
Acutis, care a murit de leucemie în 2006 la vârsta de 15 ani, era supranumit în Italia „influencerul lui Dumnezeu”. El s-a născut la Londra, dar a crescut la Milano unde a administrat site-ul web al parohiei sale și apoi al unei academii a Vaticanului.
Papa Francisc a luat decizia de a recunoaște un al doilea miracol atribuit acestuia în urma unei întâlniri cu cardinalul Marcello Semeraro, șeful departamentului Vaticanului pentru studierea miracolelor, potrivit unui comunicat remis presei de către Sfântul Scaun.
Acutis a fost beatificat în 2020, după ce Vaticanul a recunoscut un miracol înfăptuit de acesta.
- Pe același subiect: Cum a ajuns un milenial pasionat de internet să fie beatificat de Biserica Catolică. O discuție cu preotul Francisc Doboș despre „influencerul lui Dumnezeu”
Recunoașterea unui al doilea miracol înseamnă acum că el poate fi trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice, dar Vaticanul nu a anunțat deocamdată când urmează să fie formalizat acest lucru.
Biserica Catolică afirmă că doar Dumnezeu poate face miracole, dar că sfinții care se află în rai alături de el pot interveni din partea sa pentru a răspunde rugăciunilor credincioșilor.
Organizatorii Zilei Mondiale a Tinerilor, eveniment organizat de regulă o dată la 3 ani pentru tinerii catolici, l-au numit în 2023 pe Acutis unul dintre patronii evenimentului datorită „rolului său important în evanghelizare prin intermediul internetului”.