Justiția britanică a decis că expulzarea imigranților ilegali în Rwanda este legală
Guvernul conservator al premierului britanic Rishi Sunak a obţinut luni o victorie la Înalta Curte din Londra, aceasta decizând că un proiect controversat de expulzare a imigranţilor ilegali în Rwanda este legal, relatează Reuters și News.ro.
Înalta Curte din Londra a decis că planul guvernului britanic, anunțat în luna aprilie de către fostul premier Boris Johnson, de a expulza în Rwanda solicitanţii de azil care au sosit ilegal în Regatul Unit, în baza unui acord încheiat cu această ţară, respectă prevederile legii.
„Instanţa a constatat că este legal ca guvernul britanic să pună în aplicare aranjamente pentru a trimite solicitanţii de azil în Rwanda şi pentru ca cererile lor de azil să fie examinate în Rwanda, şi nu în Marea Britanie”, se arată în hotărârea emisă de Înalta Curte.
CEDO a blocat însă decizia guvernului britanic la jumătatea lunii iunie.
Instanţa de la Londra a constatat însă acum că măsurile planificate de guvern nu contravin Convenţiei privind statutul refugiaţilor.
Rishi Sunak va continua politicile lui Boris Johnson privind imigrația
Această măsură presupune ca Marea Britanie să trimită înapoi în Rwanda zeci de mii de migranţi care ajung pe ţărmurile sale de la o distanţă de peste 6.400 km.
Plângerea în justiţie a fost făcută de opt solicitanţi de azil din Rwanda care au contestat legalitatea măsurii.
În cazul lor, „ministrul de interne trebuie să analizeze în mod corespunzător circumstanţele fiecărui solicitant în parte”, astfel încât dosarele lor trebuie reexaminate, a mai decis Înalta Curte.
La fel ca în cazul executivului condus de Boris Johnson, noul guvern al premierului Rishi Sunak intenționează să ia măsuri dure împotriva imigrației, care a atins niveluri record, în pofida Brexit-ului.