Sari direct la conținut

Toate țările G7, cu o excepție, cer Israelului într-o scrisoare secretă să oprească ofensiva de la Rafah

HotNews.ro
Ministrii de externe ai tarilor G7 la ultima reuniune a grupului, Foto: Gregorio Borgia / AP / Profimedia
Ministrii de externe ai tarilor G7 la ultima reuniune a grupului, Foto: Gregorio Borgia / AP / Profimedia

​Miniştrii de externe din 13 ţări, printre care aproape toate statele membre ale G7, au cerut Israelului într-o scrisoare să oprească ofensiva militară din oraşul Rafah aflat în sudul Fâşiei Gaza, informează vineri agenția DPA, citată de Agerpres.

Publicaţia germană Süddeutsche Zeitung, care afirmă că a obținut o copie a scrisorii, scrie în ediţia sa de vineri că semnatarii scrisorii au cerut de asemenea mai mult ajutor pentru populaţia palestiniană. Toţi miniştrii de externe din ţările care fac parte din Grupul celor şapte naţiuni puternic industrializate (G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) au semnat scrisoarea de patru pagini datată miercuri, cu excepţia Statelor Unite.

În această scrisoare adresată ministrului de externe israelian Israel Katz, semnatarii subliniază dreptul Israelului la autoapărare şi condamnă atacurile teroriste comise de gruparea Hamas şi de alte grupări teroriste pe 7 octombrie 2023.

În acelaşi timp, ei fac apel la guvernul premierului Benjamin Netanyahu să facă tot ce îi stă în putere pentru a atenua criza umanitară devastatoare şi care se înrăutăţeşte în Fâşia Gaza. Potrivit Suddeutsche Zeitung, aceştia au cerut, de asemenea, Israelului să deschidă toate punctele de trecere a frontierei în zona de coastă pentru furnizarea de ajutoare, inclusiv punctul de trecere din Rafah cu Egiptul.

Scrisoarea a fost transmisă guvernului israelian în aceeași zi în care Uniunea Europeană cerea la rândul ei, în mod public, oprirea ofensivei de la Rafah.

Israelul a preluat punctul de trecere a frontierei de la Rafah

În urmă cu puţin peste o săptămână, armata israeliană a avansat dinspre est spre Rafah, în pofida avertismentelor internaţionale puternice. De atunci, armata israeliană controlează şi partea palestiniană a punctului de trecere a frontierei din Gaza către Egipt.

Astfel, importantul punct de trecere a frontierei a fost închis pentru ajutorul umanitar, Israelul şi Egiptul dând vina unul pe altul pentru această situaţie. Scrisoarea a fost semnată de miniştrii de externe din statele G7 – Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Canada – precum şi de omologii lor din Australia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Suedia.

Ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a anunţat joi desfăşurarea de trupe suplimentare la Rafah.

Sute de ţinte au fost deja lovite acolo şi mai multe tuneluri au fost distruse, potrivit armatei israeliene. Potrivit ONU, aproximativ 600.000 de persoane au fugit deja din acest oraş de la graniţa cu Egiptul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro