Sari direct la conținut

De ce a avut probleme Guvernul cu plata pensiilor pe luna decembrie. Explicațiile Ministerului Muncii

HotNews.ro
De ce a avut probleme Guvernul cu plata pensiilor pe luna decembrie. Explicațiile Ministerului Muncii

​Ministerul Muncii spune că nevoia suplimentării bugetului cu 196 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru plata pensiilor pe decembrie nu a intervenit ca urmare a unor intrări masive în plată de noi dosare, ci ca efect al mai multor indicatori, care nu pot fi estimați cu precizie, atunci când se face bugetul cu cheltuielile estimate cu pensiile.

Guvernul a decis miercuri scoaterea a 196 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru a suplimenta bugetul Ministerului Muncii în scopul plății pensiilor pe luna decembrie, pe motiv că introducerea în plată a unor dosare noi de pensionare a generat cheltuieli peste cele estimate inițial.

Cărbunaru: O corecție de etapă și o sumă mică raportată la bugetul de peste 100 miliarde de lei pentru plata pensiilor

Întrebat miercuri de jurnaliști despre această problemă, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a spus că este o corecție de etapă în condițiile fluctuațiilor care apar în cursul anului.

  • „Raportându-ne la cele peste 100 de miliarde de lei care sunt alocate pentru plata pensiilor, aș spune că nu este neapărat un raport foarte mare. Este o corecție care se face, o corecție de etapă, în legătură cu detaliile care stau în spatele acestei necesități de a completa, repet, bugetul de peste 100 de miliarde de lei cu cele mai puțin de 200 de milioane de lei pe care astăzi guvernul le-a alocat din Fondul de Rezervă pentru aceste plăți.
  • Cred că Ministerul Muncii este pregătit să ofere detalii concrete privind beneficiarii. De altminteri, repet, vorbim de fiecare dată de o estimare, iar corecțiile care se derulează pe timpul anului au în vedere exact fluctuația pe care aceste pensionări o pot suferi pe parcursul unui an.”, a declarat Dan Cărbunaru.

Ministerul Muncii: Nu au fost intrări masive în plată

HotNews.ro a solicitat Ministerului Muncii, condus de Marius Budăi (PSD) explicații legate de numărul de noi pensionări care au apărut și au generat această corecție.

Drept răspuns, Ministerul Muncii a subliniat faptul că numărul exact al persoanelor care aleg să se pensioneze într-un an nu poate fi anticipat cu precizie, și a explicat ce factori sunt luați în calcul atunci când se face bugetul.

Iată explicațiile Ministerului Muncii:

„La elaborarea proiectului de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat, cheltuielile sunt estimate pe baza unor indicatori medii anuali care pot fi determinați, cum ar fi:

  • numărul mediu de pensionari în plată;
  • numărul mediu de puncte de pensie aflate în plată;
  • valoarea punctului de pensie în anul de referință;
  • numărul de bilete de tratament valorificate în anul precedent;
  • numărul ajutoarelor de deces și sumele cheltuite pentru acest tip de prestați.

„Numărul exact al persoanelor care aleg să se pensioneze într-un an nu poate fi anticipat cu precizie astfel încât sumele necesare plății drepturilor să fie fundamentate cu acuratețe de 100%. Avem în vedere faptul că, pe lângă pensia de limită de vârstă care poate fi solicitată la împlinirea vârstei standard de pensionare, legea a reglementat și pensia de invaliditate, pensiile anticipate și pensia de urmaș.

Totodată, au loc recalculări ale drepturilor de pensie pe baza unor documente noi depuse de pensionari și care duc la creșterea cuantumului pensiilor, fără a putea anticipa numărul și valoarea acestori creșteri.

Trebuie menționat faptul că această nevoie de suplimentare nu a intervenit ca urmare a unor intrări masive în plată în luna decembrie, ci este un efect al tuturor aspectelor reliefate anterior.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Ministerului Muncii.

Asemenea situații au mai existat și în alți ani, legea permițând astfel de transferuri, suma fiind necesară pentru asigurarea ultimei tranșe de plată a pensiilor din luna decembrie, potrivit Ministerului.

Din ce sectoare au apărut noile pensionări?

  • „Date fiind specificul și modul de calcul al pensiilor contributive, sistemul de evidență al Casei Naționale de Pensii Publice nu conține elemente legate de meserie/funcție/domeniu de activitate, acestea neavând relevanță pentru calculul pensiei. Cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților, statistica recentă nu a indicat o creștere semnificativă a numărului acestora (4.820 beneficiari în noiembrie față de 4.794 în octombrie; statistica la decembrie se centralizează după data de 20 a lunii)”, a precizat Ministerul.

Care a fost bugetul de pensii pe 2022 și cât este la anul

Pentru anul 2022, bugetul asigurărilor sociale de stat prevede cheltuieli pentru plata pensiilor de 96.410.823 mii lei (96.214.823 + 196.000 – suplimentarea necesară pentru achitarea integrală a pensiilor în luna decembrie). La aceasta sumă se adaugă subvenția de 11.938.170 lei (11.742.170 + 196.000), prin transfer de la bugetul de stat.

Pentru anul 2023, proiectul de buget asigurărilor sociale de stat este de 130.701.686 mii lei, compus din:

  • 110.056.799 mii lei (107.936.199 mii lei pentru pensii + 2.120.600 mii lei pentru decese + 300.000 mii lei pentru bilete de tratament);
  • 135.007 mii lei pentru accidente de muncă și boli profesionale;
  • 20.509.880 mii lei pentru pensii, indemnizații și ajutoare sociale din bugetul de stat.

„Bugetul pe anul 2023 acoperă integral plata pensiilor, dar, în situația în care pe parcursul anului intervin factori care influențează necesarul de fonduri, acestea pot fi completate prin rectificări bugetare”, se mai arată în explicațiile Ministerului Muncii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro