Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă / Ultimele informații
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters.
Mosley, un doctor cunoscut pentru găzduirea unor emisiuni pe teme medicale, a fost văzut ultima oară miercuri la 13:30, ora locală, când a spus că va ieși la o plimbare scurtă pe o potecă de-a lungul plajei Agios Nikolaos până la satul Pedi.
Soția lui, Clare Baley Moslei, a raportat autorităților dispariția sa joi dimineața.
21:25Poliția elenă a declarat că toate pistele sunt investigate în acest moment și că nicio ipoteză nu poate fi exclusă.
Constantina Dimoglidou, o purtătoare de cuvânt a poliției elene, a declarat că operațiunile de căutare a prezentatorului TV au început la primele ore ale dimineții dar că nu au dus la niciun rezultat.
„El era cu un alt cuplu la plaja Ag. Nikolas când a decis să se întoarcă acasă în zona Pedi din Symi. A fost în jurul orei 13:30 și și-a uitat telefonul la plajă. Fiecare tentativă de a-i da de urmă nu a produs niciun rezultat. Pur și simplu nu există nicio urmă a sa. Chiar niciuna iar pentru noi asta înseamnă că fiecare scenariu este posibil și investigat”, a spus ea.
20:25Primarul din Symi, Lefteris Papakalodoukas, a declarat pentru ziarul Kathimerini că zona în care a dispărut prezentatorul este considerată „dificilă, deoarece este destul de stâncoasă”. Papakalodoukas a descris căldura de miercuri de pe insulă ca fiind „insuportabilă și cineva ar putea ușor să leșine în astfel de condiții”.
Mosley, a spus el, „a vrut să se întoarcă pe jos de pe plajă, dar este o distanță de aproximativ o oră și jumătate și există scurtături pe care ar fi putut să le ia”. Cu toate acestea, primarul din Symi a ținut să precizeze că „este foarte greu să te pierzi pe insulă”.
O operațiune de căutare a fost lansată de poliție, garda de coastă și brigada de pompieri de pe mica insulă aflată în estul Mării Egee.
În vârstă de 67 de ani, Mosley este un prezentator TV cunoscut în Marea Britanie datorită unor emisiuni precum „Aveți încredere în mine, sunt un doctor”, difuzată de BBC. El a apărut de asemenea și în alte emisiuni transmise de BBC și a fost un invitat regulat în emisiunea „This Morning” de pe ITV.
El a popularizat dieta 5:2, o formă a postului intermitent.
O brigadă separată de pompieri a fost mobilizată pe insula Rodos din apropiere pentru a ajuta cu căutările. Pompierii încearcă să îl găsească pe Mosley cu ajutorul unor drone, dar poliția a solicitat și un elicopter, potrivit autorităților locale.
Symi este o insulă stâncoasă slab populată cu o lungime de aproximativ 16 kilometri și în jur de 2.500 de locuitori.