Distribuiți anul ăsta dividende din profituri nerepartizate din anii anteriori și primele 3 trimestre ca să beneficiați de 5%. Posibil să mai fie o mărire de cotă la 10%
Impozitul pe dividende de anul viitor este de 8% pentru cele distribuite începând cu anul 2023, în creștere de la 5%, conform Ordonanței 16/2022 (cea a creșterilor de taxe).
„Legea de aprobare a OG 16 vine cu o clarificare importantă apropo de regimul distribuțiilor din cursul anului 2022, pentru că au existat discuții din vară până acum ce se întâmplă cu cele 3 trimestre pe care aș putea să le distribui în avans, dacă ele rămân cu 5% sau ar trebui să le regularizez în 2023 cu cota 8%”, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.
În lege se menționează explicit că nu e nevoie de regularizare. Rămâne cota de 5%.
Adică, așa cum a scris și HotNews.ro miercuri, pentru dividendele repartizate pe primele 3 trimestre din 2022 va rămâne cota de 5%. Asta după ce Iohannis va promulga legea.
Recomandarea lui Dan Manolescu: distribuiți dividende din profiturile nerepartizate din anii anteriori ca să beneficiați de 5%
„Recomandarea pentru cei care doresc: cine poate să-și distribuie pentru toți anii anteriori sumele existente ca profituri nerepartizate, eventual să distribuie și dividendele din primele 3 trimestre, să plătească impozitul cu 5% și vor rămâne dividende nete de ridicat în momentul în care vor exista disponibilități bănești, pentru a beneficia de cota de 5%”, a spus Manolescu.
El reamintește că pentru orice distribuție de la 1 ianuarie 2023 cota va fi de 8%, iar în viitor poate chiar mai mare.
„S-ar putea să ajungă la 10%, ca să fie uniformitate. Se tot discută de cotă progresivă, de alte discuții, dar până acolo s-ar putea să avem o egalizare a acestei cote de la 8% la 10% cu cota standard de 10% pentru impozit pe venit”, a explicat președintele Camerei Consultanților Fiscali.