Sari direct la conținut

SUA „nu permit” Ucrainei să lanseze atacuri în Rusia şi „nu încurajează” astfel de atacuri

HotNews.ro
Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Foto: Susan Walsh / AFP / Profimedia
Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Foto: Susan Walsh / AFP / Profimedia

Statele Unite avertizează marţi că „nu încurajează” Ucraina să efectueze atacuri în Rusia, în urma unor atacuri cu dronă în două baze aeriene ruseşti, atribuite Kievului, relatează The Guardian.

„Nu vom permite Ucrainei să organizeze atacuri în afara frontierelor sale”, subliniază un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

„Noi nu încurajăm Ucraina să lanseze atacuri în afara frontierelor sale”, continuă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane în faţa presei.

„Tot ceea ce facem noi, tot ceea ce face lumea pentru a susţine Ucraina facem în susţinerea independenţei ei”, dă asigurări Ned Price.

Un al treilea aerodrom rusesc a fost incendiat marți în urma unui atac cu dronă, la o zi după ce Ucraina a demonstrat o nouă capacitate aparentă de a pătrunde la sute de kilometri adâncime în spațiul aerian rusesc prin atacuri asupra a două baze aeriene rusești, potrivit Reuters.

Aceasta a venit la o zi după ce Rusia a confirmat că a fost lovită la sute de kilometri de Ucraina de ceea ce a spus că sunt drone din epoca sovietică – la baza aeriană Engels, unde se află flota de bombardiere strategice a Rusiei, și în Ryazan, la câteva ore de mers cu mașina de Moscova.

Kievul nu a revendicat în mod direct responsabilitatea pentru aceste lovituri, dar le-a sărbătorit totuși.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro