Registrul achizițiilor de locuințe cu cotă redusă de TVA de 5% pentru 1 ianuarie 2023 a fost modificat. Noul plafon: 600.000 lei
Plafonul valoric maxim prevăzut pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale către persoane fizice se diminuează la 600.000 lei (de la 700.000 lei), exclusiv TVA, de la 1 ianuarie 2023, conform unui ordin ANAF care a fost publicat în Monitorul oficial. Modificările vizează, mai exact, Registrul achizițiilor de locuințe, lucru introdus prin Ordonanța trenuleț din 2021.
Concomitent, s-a limitat aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru achiziția de către orice persoană fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, a unei singure locuințe.
Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023, se completează și se consultă de către notarii publici.
În registru se înscriu informații privind transferul dreptului de proprietate asupra locuințelor, de la persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA către persoane fizice, pentru care se aplică cota redusă de TVA de 5%.
Prin consultarea registrului se verifică îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%, înainte de autentificarea actelor juridice care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei astfel de locuinţe.
Ce a modificat Ordonanța 16, a creșterilor de taxe
Schimbările menționate mai sus vin ca urmare a noutăților introduse prin Ordonanța 16, ce a creșterilor de taxe.
Acolo scrie că se organizează «Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023», în format electronic, pe baza informațiilor din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate, autentificate începând cu data de 1 ianuarie 2023.
*practic, Ordonanța trenuleț din 2021 a fost modificată prin OG 16/2022
Practic, acum a apărut în Monitorul oficial procedura privind organizarea «Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023.
Conform, OG 16/2022, notarii au obligația:
- să verifice îndeplinirea condiției referitoare la achiziția unei singure locuințe a cărei valoare nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%, prin consultarea «Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023», înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziția unei astfel de locuințe și, în situația în care constată că nu este îndeplinită această condiție, să le autentifice doar dacă livrarea se efectuează cu cota standard de TVA;
- să completeze «Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023» la data autentificării actelor juridice între vii (acte inter vivos – adică acte juridice civile care își produc efectele încă în timpul vieții lor) care au ca obiect transferul dreptului de proprietate
- să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziția unei locuințe
- să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru locuințele prevăzute, indiferent dacă TVA se aplică la preț sau este inclusă în preț.
Ce prevedea Ordonanța trenuleț din 2021
În decembrie 2021 a apărut Ordonanța trenuleț (OUG 130/2021). Atunci a fost introdus, pentru prima data, acest registru.
Ordonanța trenuleț (din 2021) prevede, printre altele, TVA 5% la apartamentele sub 140.000 euro. Mai exact, este vorba doar de acel segment de locuințe cu o valoare între 450.000 lei și 700.000 lei.
Aceeași OUG mai spune că un singur apartament poate beneficia de cota redusă.
Acesta este motivul pentru care s-a introdus o pârghie de control, respectiv Registru menționat în care se înscriu toate tranzacțiile cu locuințe care beneficiază de cota redusă, indiferent de valoare.
Acum acel prag a fost modificat la 600.000 lei.