Sari direct la conținut

VIDEO Capsula Orion – Cât de departe a ajuns și care este următorul moment important al misiunii din jurul Lunii

HotNews.ro
NASA Orion si Terra, Foto: NASA
NASA Orion si Terra, Foto: NASA

Capsula Orion a trecut luni la doar 130 km de suprafața selenară, dar s-a îndepărtat apoi rapid și orbitează la o altitudine de 40.000 km, cu o viteză de 5.000 km/h. Sâmbătă urmează un alt moment istoric: atingerea celui mai îndepărtat punct.

În prezent, Orion este la mai bine de 330.000 km de Terra și la peste 40.000 km de suprafața Lunii. Cei de la NASA spun că totul a mers aproape perfect și toți răsuflă ușurați, după ce lansarea SLS s-a petrecut atât de greu (cu 5 ani de întârziere și cu mai multe încercări nereușite în ultimele săptămâni).

Practic, Orion a făcut un „powered flyby” un survol al Lunii în care și-a folosit motoarele pentru a pregăti intrarea pe orbita alungită. Prima manevră a fost făcută luni, a doua va fi vineri.

Manevra de luni a fost realizată de modulul european de serviciu, construit de Airbus, modul care cuprinde propulsoarele, panourile solare, echipamentele de comunicație și alte lucruri esențiale. Acest modul de serviciu NU va reveni pe Terra, ci se va desprinde pe 11 decembrie de capsulă, cu puțin timp ca ea să ajungă în ocean.

Capsula propriu-zisă, care ar trebui să fie folosită și în următoarele două misiuni, cele cu echipaj uman, a fost construită de Lockheed Martin. Diferitele părți ale rachetei SLS au fost construite de Boeing, Northrop Grumman and the United Launch Alliance (joint venture între Lockheed Martin Space și Boeing Defense, Space & Security).

„Vehiculul se comportă excepțional”, a spus Howard Hu, șeful programului Orion. Misiunea a ajuns în ziua a 7-a, luni motoarele au pornit cu succes timp de 150 de secunde și capsula a făcut prima manevră pentru a se înscrie cu succes pe o orbită alungită în jurul Lunii (așa-numita Distant Retrograde Orbit —DRO). Orion va intra în DRO pe 25 noiembrie.

Șase zile va sta Orion pe această orbită retrogradă, iar în acest timp vor fi testate sistemele navetei, pentru a anticipa ce ar putea merge rău când în capsulă vor fi oameni, la misiunea Artemis 2 din 2024.

Vineri, pe data de 25, modulul de serviciu va mai face o manevră esențială, motoarele vor porni pentru puțin timp și capsula va intra pe orbita retrogradă alungită.

Pe 26 noiembrie va fi un moment simbolic important: Orion va ajunge la peste 400.000 km de Terra, depășind un record stabilit de naveta Apollo 13 în 1970, cel mai îndepărtat punct atins vreodată de o navă ce poate transporta oameni.

Pe 28 noiembrie va fi atinsă distanța maximă de Terra în misiunea Artemis 1: 430.000 km.

Pe 1 decembrie modulul european de serviciu va executa manevra prin care Orion va ieși din DRO, iar pe 5 decembrie capsula va mai face o trecere aproape de suprafața lunară.

O ultimă pornire a sistemului de propulsie va pune Orion pe traiectoria către Terra, iar călătoria va dura aproape șase zile.

11 decembrie este ziua revenirii pe Terra, și va fi cu emoții pentru cei de la NASA: reintrarea în atmosferă se va face cu viteza de aproape 40.000 km/h, iar scutul termic va trebui să reziste la 2.700 C. Parașutele performante trebuie să se deschidă, pentru a încetini la maxim căderea capsulei în ocean.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro