Sari direct la conținut

PNRR – S-a semnat un contract de 2,18 miliarde lei pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Timișoara și Arad

HotNews.ro
Linii de cale ferata, Foto: CFR Infrastructura
Linii de cale ferata, Foto: CFR Infrastructura

CFR Infrastructură a anunțat că a fost semnat contractul de 2,18 miliarde lei pentru modernizarea a 54 km de linii de cale ferată între Timișoara și Arad. Trenurile vor putea merge și cu 160 km/h, în loc de 100 km/h, iar linia va fi dublată pe o distanță de 50 km. Durata execuției este 36 de luni, conform contractului.

Pe cei 57 km dintre Timișoara și Arad cel mai rapid tren face 49 de minute, alte trenuri care nu opresc pe parcurs fac 59 de minute, iar cele mai lente, Regio cu opriri în toate stațiile, fac 80-90 de minute.

Ronaț Triaj este la 6,9 km de Timișoara Nord.

Ce spune CFR SA

Am semnat contractul de modernizare a infrastructurii feroviare, în valoare de 2,18 miliarde lei, fără TVA, pentru Lotul 4 Ronaț Triaj – Arad, aferent obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, finanțat cu fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Constructor: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – Timișoara – Arad Lot 4

Valoare contract (proiectare și execuție) – 2,18 MILIARDE lei

Finanțare: fonduri nerambursabile PNRR

Durată implementare contract: 42 de luni (6 luni proiectare și 36 luni execuție)

Obiective:

– lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secțiunea RONAȚ TRIAJ – ARAD (lotul 4), în lungime de 54,86 km, pentru viteza maximă de 160 km/h

– lucrări civile în stațiile Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou

– lucrări civile în 2 halte de călători,1 haltă comercială de mărfuri

– lucrări de modernizare a lucrărilor de artă – 6 poduri și 39 podețe

– sisteme automate de semnalizare la 7 de treceri la nivel cu calea ferată

– lucrări specifice de exploatare feroviară

– lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) și BLAI pe întregul traseu.

Obiective de utilitate publică și feroviară

– 6 pasarele pietonale în stațiile Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou

– o pasarelă edilitară în Aradu Nou

– 4 pasaje superioare în stațiile Sânandrei (DJ692A), Orțișoara (DJ693), Carani (DJ692), Vladimirescu (DN7)

– 11 pasaje inferioare, dintre care 9 în Aradu Nou, 1 în stația Orțișoara, respectiv 1 pasaj în stația Sag

– panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 9.410 m;

– rampe de încărcare-descărcare în stațiile Orțișoara, Vinga și Aradu Nou

Obiectivul general al contractului este modernizarea liniei de cale feratǎ pe întregul traseu, servicii feroviare moderne în spațiile destinate publicului călător, îmbunătățirea condițiilor de exploatare și operare feroviară, necesare maximizării volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice:

– îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h;

– modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice;

– modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

– dublarea liniei (funcție de condițiile de relief);

– lucrări poduri/podeţe, sistem de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;

– lucrări pentru rridicarea niveletei căii și protecția antierozionala a terasamentului de cale ferată în zonele inundabile;

– montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;

– instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

– modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;

– montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro