Sari direct la conținut

Kevin Spacey se confruntă cu noi acuzații de agresiune sexuală în Marea Britanie

HotNews.ro
Kevin Spacey, Foto: Yuki IWAMURA / AFP / Profimedia
Kevin Spacey, Foto: Yuki IWAMURA / AFP / Profimedia

Actorul american Kevin Spacey, care este deja urmărit penal în Marea Britanie pentru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi, va trebui să răspundă la noi acuzaţii pentru acelaşi motiv, a anunţat miercuri Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service – CPS), potrivit AFP.

”CPS a autorizat acuzaţii penale suplimentare împotriva lui Kevin Spacey, în vârstă de 63 de ani, pentru mai multe agresiuni sexuale asupra unui bărbat între 2001 şi 2004”, a anunţat într-un comunicat serviciul responsabil cu cele mai sensibile şi complexe anchete din Marea Britanie.

Actorul este acuzat, de asemenea, că a forţat persoana respectivă ”să se angajeze într-un raport sexual neconsensual”, a adăugat CPS, citând elemente ale anchetei poliţiei în curs de desfăşurare.

Starul, de două ori recompensat cu premiu Oscar (pentru ”American Beauty” şi ”Usual Suspects”) este deja urmărit penal în Marea Britanie pentru patru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, când era director al unui teatru londonez.

Ce impact au avut acuzațiile de agresiune sexuală asupra carierei lui Kevin Spacey

El a pledat nevinovat la o audiere preliminară din iulie cu privire la aceste fapte. Procesul ar trebui să aibă loc în iunie 2023.

Acuzaţiile la adresa sa fuseseră formulate în toiul mişcării #MeToo şi al ”scandalului Weinstein”, după numele producătorului de film american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna lui 2017.

Acestea au avut consecinţe grele asupra carierei lui Spacey, actorul fiind scos de Netflix din distribuţia serialul de succes ”House of Cards” în care juca personajul principal.

Kevin Spacey, găsit nevinovat în SUA

În octombrie anul trecut, Kevin Spacey a fost găsit nevinovat la acuzaţia de atingeri cu caracter sexual de către un tribunal civil din New York. Actorul Anthony Rapp acuzase că Spacey l-a pipăit în urmă cu 36 de ani la o petrecere în Manhattan.

Tot în Statele Unite, actorul a fost acuzat de atentat la pudoare şi de agresiune sexuală asupra unui tânăr de 18 ani într-un bar din Massachusetts, pe coasta de est. Acuzaţiile au fost retrase în iulie 2019. (Sursă Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro