Sari direct la conținut

O „criză” mai puțin obișnuită: Moet Hennessy rămâne fără șampanie

HotNews.ro
Sampanie, Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images
Sampanie, Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images

Amatorii de şampanie sunt atât de încântaţi de ridicarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei de Covid încât au epuizat stocurile casei Moet Hennessy (parte a grupului LVMH), transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

„Am epuizat stocurile pentru unele mărci de top, a declarat directorul general de la Moet Hennessy, Philippe Schaus, într-un interviu pentru Bloomberg Television la forumul economic de la Singapore, adăugând că în interiorul firmei perioada actuală este catalogată drept „roaring 20s” (-Răsunătorii ani ’20-nr.).

„Mai mult, există noi veşti bune la orizont, în condiţiile în care noul an ar urma să aducă o refacere a ofertei”, a adăugat Philippe Schaus.

După o scădere iniţială în primele zile ale pandemiei, marile nume din industria de lux raportează vânzări record pe măsură ce consumatorii au dat drumul la cheltuieli.

Vânzările de șampanie cresc în pofida majorării prețurilor

Holdingul francez LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton a depăşit estimările analiştilor pentru patru dintre cele cinci divizii principale ale sale cu prilejul publicării celor mai recente rezultate trimestriale, în timp ce rivalul Hermes International a raportat o creştere a vânzărilor de 24%, în pofida faptului că a majorat preţurile la mai multe din produsele sale.

Chiar dacă consumatorii înstăriţi semnalează că sunt în continuare dispuşi să cumpere produse scumpe, obstacolele în calea economiei mondiale se acumulează. Inflaţia este o sursă majoră de incertitudine, a spus Philippe Schaus.

Creşterea costurilor cu materiile prime ar putea obliga Moet Hennessy să majoreze preţurile la unele produse cu până la două cifre, a adăugat Schaus.

În fiecare an, aproximativ 310 milioane sticle de şampanie franţuzească, care beneficiază de o indicaţie geografică strict controlată, sunt vândute în întreaga lume în timp ce alte peste un miliard sunt stocate în pivniţe, în aşteptarea momentului adecvat pentru a fi savurate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro