Sari direct la conținut

VIDEO: „Unul câte unul”: Cum au fost luați la țintă 5 soldați ruși de un lunetist ucrainean

HotNews.ro
Lunetist de elită din armata ucraineană, Foto: Mykhaylo Palinchak / Zuma Press / Profimedia
Lunetist de elită din armata ucraineană, Foto: Mykhaylo Palinchak / Zuma Press / Profimedia

Un nou clip video postat pe rețelele de socializare prezintă imagini dramatice cu o patrulă de noapte a rușilor, formată din cinci soldați, ce sunt luați la țintă, unul câte unul, de un lunetist ucrainean.

În imaginile filmate printr-o cameră cu vedere de noapte, se vede cum cei cinci soldați merg în șir indian într-o zonă de lizieră.

Țintașul ucrainean trage mai întâi în rusul aflat ultimul în șir. Ceilalți vin în ajutorul acestuia, dar lunetistul continuă să tragă până când ultimii doi o iau la fugă.

Unul dintre aceștia încasează și el un glonț, și doar un singur soldat rus pare să fi scăpat, ghemuindu-se în tufișurile de la marginea pădurii.

Amintim că o altă înregistrare video, apărută în weekend, arăta cum un lunetist din garda națională ucraineană a descoperit doi militari ruși pe timp de noapte și i-a scos din luptă.

De asemenea, un video publicat la final de octombrie arăta cum un lunetist al trupelor speciale „Alpha” a eliminat unul după altul 4 soldați ruși la un post de observație.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro