Sari direct la conținut

În „mica Siberie” franceză luna octombrie a fost în premieră fără vreo zi cu îngheț la sol

HotNews.ro
Mouthe, mica Siberie fanceza, Foto: Philippe Fritsch, Dreamstime.com
Mouthe, mica Siberie fanceza, Foto: Philippe Fritsch, Dreamstime.com

​Mouthe este un sat francez situat la 950 m altitudine, la 5 km de granița cu Elveția. Locul este faimos prin faptul că este o „mică Siberie”, adică o localitate cu o climă extrem de aspră. În Mouthe luna octombrie nu a adus nici măcar o noapte cu minime de sub 0 grade, fiind pentru prima oară când se constată asta în 140 de ani de observații meteo.

Comparația cu lunile octombrie răcoroase spune totul: au fost ani cu 28 de nopți cu îngheț în luna a zecea.

Satul Mouthe are 1.000 de locuitori, se află în regiunea Bourgogne-Franche-Comté și este cea mai răcoroasă localitate din Hexagon, cu o minimă absolută de -36,7 înregistrată în 1985. Numărul mediu de zile cu îngheț este de peste 170 pe an, deci una din două zile aduce în medie temperaturi de sub 0 grade.

Ei bine, luna octombrie a fost extraordinar de caldă în toată Franța, cu maxime de peste 33 de grade și temperaturi medii chiar și cu peste 7-8 grade față de normal. A fost cea mai caldă lună octombrie de când se fac observații meteo în Franța.

Vremea a fost atât de caldă în regiune în a doua jumătate din octombrie, încât temperaturile medii au fost peste cele din jumătatea lui august în anii 70, când verile nu erau așa de calde precum acum.

La Mouthe minima absolută înregistrată vreodată în octombrie a fost -14,3 C, dar luna trecută NU a fost nici măcar o noapte cu îngheț la sol. Satul are un microclimat cu totul special care face ca în cazuri extreme diferența dintre minima nopții și maxima zilei să fie și de peste 35 de grade.

În acest loc au fost -4 grade, chiar și în iulie și august, iar maxima absolută este +36 C. Fiind un climat extrem, în mod excepțional pot fi 18-20 grade C în ianuarie și 25-28 grade în octombrie.

Mouthe este și un loc unde plouă și ninge mult, cu o medie anuală de precipitații de 1.600 mm, cu un maxim în decembrie (ninsori) și un minim în septembrie (ploi).

Surse: Guardian, Ouest france

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro