Amintirile personale sunt cele mai puternice. Cristi Chivu își aduce aminte și acum de noaptea în care tatăl său a plecat la fabrică bărbierit și a revenit acasă, a doua zi dimineață, nebărbierit. S-a întors în viață.
- Probabil că ne amintim cu toții campania despre banane, de pe rețelele sociale. Ea s-a dorit ironică. Mesajul a fost că cine discută despre lipsa bananelor în comunism nu ține cu adevărat la țara lui. Patriotismul e format din lucruri mari, adică, nu din pofta de banane.
- Și exact despre banane a vorbit Cristi Chivu.
Cristi Chivu e cea mai de succes figură sportivă a momentului, dintre români. Reșițeanul antrenează pe Internazionale Milano. A câștigat titlul de campion și Cupa în Italia, la primul său sezon pe banca echipei. Dar povestea succesului său nu e numai despre sport.
Un român în epicentrul capitalismului italian
Stabilit de decenii în Italia, ziaristul român Dominique Antognoni a descris uluiala nordului vanitos al țării, în fața succesului neașteptat al lui Chivu. Românul este acum, pur și simplu divinizat în Milano, orașul finanțelor, modei și designului din inima Europei. Milano e sediul Universității Bocconi, una dintre școlile de business cele mai reputate din lume.
În acest mediu pretențios, toți îi recunosc meritul. Sigur că orice antrenor, muncitor, inginer sau lider este egal cu ultimul său rezultat. Succesul trece.
Însă acum Chivu ar fi putut să stea, cum se spune, „fără să-l doară capul”. A ales să nu. A acordat un interviu în Corriere della Sera, ziarul care de 150 de ani este liderul presei din Italia. Antrenorul român a făcut o descriere personală și cinstită a vieții sub comunism. Adică, adio zile senine, Cristi Chivu!
Sever Voinescu despre „pace”
Corriere este socotită ca o publicație de dreapta, mai degrabă conservatoare. Sigur, vorbim despre conservatorism în tradiția europeană, ca opțiune pentru echilibru, piață liberă și contra totalitarismului. La noi, este conservatorismul lui Sever Voinescu, de la Dilema veche.
El este un adversar al curentului woke și un om uluit de direcția în care a luat-o lumea. Într-un interviu, Voinescu s-a arătat perplex de felul în care s-a confiscat astăzi patriotismul, de pildă.
Patrioții autodeclarați spun că vor pace. Pe scurt, să înceteze Europa să ajute Ucraina și aceasta să se predea. „Dar toţi vrem pace! Nu există om normal la cap să nu vrea pace. Şi, tocmai pentru că vrem pace, trebuie să înțelegem că Rusia trebuie ținută cât mai departe de granițele României. Acesta este indiscutabil interesul naţional al României”, a spus Voinescu.
„Am mâncat prima mea banană la opt ani”
Să ne întoarcem la gestul lui Cristi Chivu. GOLAZO, siteul de sport al lui HotNews, a publicat pasaje din ceea ce a spus Chivu în interviul din Italia.
E un rechizitoriu pătrunzător, tocmai pentru că nu s-a dorit astfel.
Mai ținem încă minte campania aceea care s-a vrut haioasă pe Tik Tok. Ideea a fost că cine discută despre lipsa bananelor în comunism e lipsit de dragoste de țară. Se vinde pe mărunțișuri. Nu despre banane e vorba, cum ar veni. Despre lucruri mai înalte e vorba.
Cristi Chivu pune, în locul metaforelor populiste de doi bani, propriile amintiri din comunism. Acum are 45 de ani, pe atunci se pregătea să împlinească 10 ani. Iar secvențele de timp, aromele din jur și gândurile unui copil de 10 ani nu sunt înghițite de tăcere.
Poate că uităm chestiile ample și poate că ne plictisește discuția despre valori. Însă faptul că „am mâncat prima mea banană la opt ani. Vă vine să credeți?”, asta nu se uită.
Noaptea când tata a plecat
De asemenea, un copil nu uită când tatăl său pleacă de acasă în noaptea în care aflaseră că se trage în mulțime la Timișoara.
Familia Chivu locuia în Reșița. „Era în perioada Crăciunului. Tatăl meu era tehnician într-o fabrică de arme. Fabrica fusese închisă, iar tuturor angajaților li se dăduse ordinul să păzească locuri strategice”.
„Într-o seară, tata s-a întors acasă și ne-a spus că trebuie să meargă să păzească și ne-a recomandat să nu ieșim din casă, pentru că la Timișoara începuseră să tragă asupra manifestanților”, a povestit Cristi Chivu.
„Am trăit acea noapte cu mare anxietate, se auzeau împușcăturile chiar și de acasă. Am o amintire precisă, gravată în memorie: tatăl meu ieșind din casă seara, proaspăt bărbierit, și revenind a doua zi dimineață cu barba neîngrijită”.
Libertatea ca un pătrat de ciocolată
Întrebat de reporterul italian ce înseamnă o viață normală, în imaginația unui copil trăind sub dictatură, Cristi Chivu a răspuns:
„Vreți adevărul? Posibilitatea de a avea lucruri. De a trăi normal, de a mânca normal. Atunci aveam doar doi litri de lapte, câteva ouă, puțin ulei și pâine doar sâmbăta. Libertatea era să ai o felie de șuncă, un pătrat de ciocolată”.
Antrenorul povestește și cum nu existau drepturi, cum nimeni nu dădea știri reale, cu excepția Radio Europa Liberă.
Obiceiul minciunii era vechi, cu mult de dinainte ca băiatul din Reșița să se nască. Pentru cei care au prins cutremurul din 1977, era clar de atunci. A fost suprarealist. România a fost zdruncinată la propriu. Iar media comunistă nu a dat știrea cutremurului, o evidență geologică! Se crăpa pământul, însă informația despre ce se întâmpla în cartierul tău venea de la 1.500 de kilometri depărtare, din studiourile radio de la Munchen.
Locul unde tinerii nu au cum să ajungă
E greu de spus la câți tineri din Generația Z vor ajunge gândurile lui Cristi Chivu. Fiind vorba despre sport, care sparge bulele și unifică, probabil vor fi auzite de mult mai mulți decât și-ar dori cei care investesc serios în polarizarea României. Ei sunt sponsorii haosului.
Oricum, e o ocazie unică să afli ceva din gura unui om care nu are nici cel mai mic interes personal. Dimpotrivă, Chivu s-a băgat în vorbă știind ce-și asumă. Mă tot frământă această vorbă, nu știu unde am auzit-o: „Un tânăr de azi ajunge în locuri din lumea largă unde generații întregi doar au visat să poposească. Dar există un loc unde nu va ajunge niciodată: trecutul”. Măcar să-l audă, așa cum auzi ușa când tatăl pleacă din casă.
Poate că merită durerile de cap pe care tocmai și le-a creat Cristi Chivu.
