A doua editie a Conferintei stiintifice anuale a economistilor romani din mediul academic din strainatate – ERMAS 2015, intre 29-31 iulie, la Universitatea Babes-Bolyai
In perioada 29-31 iulie 2015, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai va organiza cea de-a doua editie a evenimentului intitulat „Conferinta Stiintifica Anuala a Economistilor Romani din Mediul Academic din Strainatate (ERMAS 2015)”, informeaza organizatorii intr-un comunicat. Sfera participantilor la acest eveniment vizeaza in principal economisti romani afiliati unor institutii de cercetare din afara tarii si colegi ai acestora care activeaza in Romania.
La aceasta editie vor participa in calitate de keynote speakers: Florin Bilbiie de la Paris School of Economics si Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne, Lawrence Christiano de la Northwestern University, Lucian Croitoru de la Banca Nationala a Romaniei, Adam Szeidl de la Central European University.
Sunt invitati sa participe la dezbaterile conferintei si reprezentanti ai institutiilor economice si academice din Romania.
Prima editie a conferintei a fost organizata in perioada 18-22 August 2014, de asemenea in cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, bucurandu-se de un real succes. Au fost invitati sa prezinte rezultatele cercetarilor pe care le-au desfasurat peste 40 de cercetatori romani cu recunoastere internationala, keynote speakers fiind: Mugur Isarescu, Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, Nicolae Bogdan Garleanu de la Haas School of Business, University of California Berkeley, Mihai Manea de la Massachusetts Institute of Technology, Virgiliu Midrigan de la New York University si Cristian Pop-Eleches de la Columbia University.
Recunoasterea impactului primei editii a ERMAS a venit prin includerea evenimentului in cadrul premiilor Top 100 Oameni si Idei care misca Romania, oferite de publicatia Foreign Policy Romania, pentru proiecte de circulatia ideilor.
Detalii privind manifestarea stiintifica ERMAS 2015 se gasesc pe site-ul evenimentului.