Sari direct la conținut

A fost redeschisă o linie de cale ferată la frontiera cu Ucraina. Alte lucrări în zonă ar trebui finalizate în noiembrie

HotNews.ro
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura

​CFR Infrastructură a redeschis, după o serie de reparații, linia de cale ferată de la Valea Vișeului (România) – Berlibas (Ucraina), o linie de tranzit pentru trenurile de călători, care are drept scop îmbunătățirea conexiunii infrastructurii feroviare dintre Ucraina și România. Nu se știe când vor circula și primele trenuri.

De la Valea Vișeului la Berlibas (Ucraina) sunt 18 km, iar în prezent se fac reparații și pe cei 20 km dintre Teresva (Ucraina) și Sighetu Marmației, via Câmpulung la Tisa.

La mijlocul anilor 2000 a figurat pentru scurt timp în Mersul Trenurilor linia 423 Berlibaș (UA) – Sighetu Marmației – Teresva (UA), unde localitățile de început și sfârșit erau în Ucraina. Din cei 63 km cât avea această linie, 44 km erau pe teritoriu românesc.

Până acum 16 ani circula/u trenuri interne de pasageri pe linia 411 Sighetu Marmației – Câmpulung la Tisa, 12 km. În anii 80 erau patru trenuri pe zi pe sens pe linia cu ecartament larg, iar în 1993 erau 5 trenuri pe sens pe această linie de la frontiera cu Ucraina.

Ce spune CFR Infrastructură

SRCF Cluj a redeschis linia de cale ferată de la Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), o linie de tranzit pentru trenurile de călători, care are drept scop îmbunătățirea conexiunii infrastructurii feroviare dintre Ucraina și România.

Pentru reluarea circulației trenurilor de călători pe relația Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), linie cu ecartament larg, SRCF Cluj a desfășurat lucrări de reparații, în regie proprie, fiind înlocuite cca 1400 de traverse speciale din lemn, 36 de tone de material mărunt de cale și completarea liniei cu 400 de tone de piatră spartă.

SRCF Cluj continuă programul de reparații la infrastructura feroviară, lucrări care au drept scop fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), în prezent fiind în derulare reparațiile pe linia cu ecartament larg, de la punctul de frontieră Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației, lucrări estimate a se finaliza în luna noiembrie, lună în care, în funcție de condițiile meteo, vor începe reparațiile și pe zona centrală, a acestui tronson, Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului.

Ce lucrări au fost finalizate în zonele feroviare de frontieră de când a izbucnit războiul

Stația Halmeu

– redeschise 4 linii CF (2 linii cu ecartament larg și 2 linii cu ecartament normal)

– consolidare 16 linii CF (ecartament normal/ecartament larg)

– consolidare 47 de aparate de cale

Stația Vicșani

– redeschise 13 linii CF (6 linii cu ecartament normal, 7 linii cu ecartament larg).

Stația Fălciu

– redeschisă linia CF Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră

Stația Cristești – Jijia

– redeschise 5 linii CF (3 linii cu ecartament larg și 2 linii cu ecartament normal)

Stația Socola

– redeschise 2 linii CF (ecartament larg și ecartament normal)

Portul Galați

– redeschise 2 linii CF, respectiv linia CF Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (ecartament larg) și linia CF Siloz Port Docuri – Galați Mărfuri – Galați Călători (ecartament normal).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro