Sari direct la conținut

A murit cântăreața Mary Wilson, co-fondatoarea trupei ”The Supremes” VIDEO

HotNews.ro
Mary Wilson (twitter), Foto: Hotnews
Mary Wilson (twitter), Foto: Hotnews

Mary Wilson, co-fondatoarea trupei ”The Supremes”, a murit la vârsta de 76 de ani, informează BBC News. Cântăreața a murit la reședința sa din Henderson, Nevada, a anunțat impresarul ei, fără a preciza cauza morții.

”The Supremes” a fost fondată în 1959, în Detroit, pe vremea când Mary Wilson avea doar 15 ani.

Ea a făcut parte din formula inițială a trupei denumită atunci ”The Primettes”, alături de Diana Ross, Florence Ballard și Barbara Martin.

Martin a părăsit trupa înainte ca aceasta să cunoscă succesul, astfel încât ”The Supremes” a continuat ca trio feminin.

Consacrarea a venit în anii 1960 grație hit-urilor ”Baby Love” și ”You Can’t Hurry Love”, trupa reușind să ajungă pe primul loc în topurile muzicale din SUA de 12 ori.

Primul lor hit a fost lansat în 1964 ,”Where Did Our Love Go”, urmat de ”Baby Love”, ”Come See About Me” și ”Stop! In the Name of Love”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro