Sari direct la conținut

A murit Manea Manescu, fost premier al Romaniei comuniste

HotNews.ro

Fostul prim-ministru al Romaniei din perioada comunista Manea Manescu a decedat, vineri dupa-amiaza, in Capitala, la varsta de 93 de ani, anunta Mediafax.

Nascut pe data de 9 august 1916, la Braila, Manea Manescu ramane in istorie ca fiind omul care i-a pupat mana lui Nicolae Ceausescu inainte ca acesta sa fuga cu elicopterul in decembrie ’89.

A fost Ministrul de finante al Romaniei (1955-1957), membru al CC al PCR (1960-1979, 1982-1989) si al Comitetului Politic Executiv (1969-1979, 1984-1989). Intre 1967 si 1972 era presedinte al Consiliului Economic, iar ulterior va deveni viceprim-ministru (din 1972) si prim-ministru (1974-1979).

In august 1944 a devenit membru al PCR. In mai 1961 a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare de la infiintarea Partidului Comunist din Romania”. A fost sef al Sectiei Stiinta si Cultura al PCR. Manea Manescu a fost ales ca membru titular a Academiei Romane.

In 22 decembrie 1989, alaturi de Emil Bobu, i-a insotit pe sotii Ceausescu in elicopterul cu care au zburat din cladirea Comitetului Central PCR in care patrunsesera revolutionarii. A fost condamnat penal pentru ca, in calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revolutiei. Conform unui articol din statutul Academiei Romane care prevede ca sunt exclusi toti acei membri care au suferit condamnari penale, a fost exclus din Academia Romana.

Intr-un articol din Scanteia, din 1979, Manescu este cel care prezinta un discurs in care, in numele guvernului – pe atunci Consiliul de ministri, o defineste pe sotia lui Ceusescu „remarcabil exemplu de militant comunist pentru libertatea si independenta patriei” si „stralucitor om de stiinta”.

Fostul premier va fi inmormantat sambata dupa-amiaza, la Cimitirul Bellu din Bucuresti, potrivit vicepresedintelui executiv al PRM Lucian Bolcas.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro