Sari direct la conținut

A început construcția primei linii de tren de mare viteză din SUA

HotNews.ro
Ilustratie Tren Brightline West, Foto: Brightline West
Ilustratie Tren Brightline West, Foto: Brightline West

​SUA nu are trenuri de mare viteză și, deși planuri există de zeci de ani, nimic nu a fost dus la bun sfârșit. Luni s-a petrecut un moment istoric, fiindcă a început construcția liniei de mare viteză Las Vegas – Los Angeles. Proiectul costă peste 12 miliarde dolari, vitezele maxime vor fi 300 km/h, iar linia ar trebui să fie gata în 2028.

Compania Brightline West va construi o linie de mare viteză de 351 km lungime între Las Vegas (Nevada) și Rancho Cucamonga (California). Trenurile electrice ar trebui să atingă 300 km/h și să parcurgă distanța în 2 ore și 10 minute. Aceste trenuri de mare viteză NU vor ajunge însă în centrul orașului Los Angeles.

Rancho Cucamonga este o suburbie a orașului Los Angeles situată la 65 km de centrul orașului. Călătoria cu trenul durează 75 de minute, iar cu mașina, 50 de minute, dacă nu este aglomerație.

Proiectul trenului de mare viteză a primit 3 miliarde de dolari din marele plan al preşedintelui Biden privind investiţiile în infrastructuri, adoptat în 2021.

Compania Brightline West spune că foarte mulți vor alege trenul, fiindcă drumul cu mașina prin deșertul Mojave durează patru ore, iar cu trenul va fi mai rapid. Estimările sunt că vor fi peste câțiva ani 11 milioane de pasageri pe an pe prima linie de mare viteză. În primul an sunt așteptați 6,2 milioane de călători.

Trenurile vor avea zone unde pasagerii se vor putea odihni, conexiune WiFi și posibilitatea de a cumpăra mâncare și băutură. Bagajele mari vor putea fi lăsate într-o zonă specială de check-in.

Cel mai rapid tren din SUA este Acela al companiei Amtrak, care face sub 7 ore pe cei 752 km dintre Boston și Washington DC, atingând viteza maximă de 241 km/h.

Acest tren, care până în 2019 era numit Acela Express, este uneori numit „high-speed” și alteori „higher-speed”. Conform celor mai multe definiții din Europa, un tren poate fi calificat la categoria „de mare viteză” dacă atinge peste 250 km/h.

Surse: Bloomberg, AP, Washington Post

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro