Sari direct la conținut

A treia înregistrare România TV: Adrian Țuțuianu dezvăluia că la Antena 3 s-au plătit două milioane de euro pentru ca anumiți lideri să nu mai fie primiți în emisiuni/ Voiculescu vrea amnistie ca să candideze la europarlamentare

HotNews.ro
Adrian Tutuianu, Foto: Agerpres
Adrian Tutuianu, Foto: Agerpres

România Tv a difuzat o nouă înregistrare în care susține că liderul PSD Adrian Țuțuianu dezvăluie că la Antena 3 s-au plătit două milioane de euro pentru ca anumiți lideri să nu mai fie primiți în emisiuni. Conform liderului PSD, Dan Voiculescu ar vrea o lege a amnistiei ca să candideze la alegerile europarlamentare.

„De ce este, de exemplu, foarte agresivă Antena 3 împotriva noastră? Pentru că ginerele lui Voiculescu e trei ani condamnat. Alexandrescu ăla, pe RCS-RDS, iar el ar dori, Voiculescu, să-i fie amnistiată pedeapsa de 10 ani să candideze la Parlamentul European.

La Antena 3 n-am mai putut să ieșim că s-au plătit 2 milioane de euro pentru publicitate cu 3 zile înainte. Eu trebuia să fiu joia trecută la ora 18 la Sandra Stoicescu, nu m-au mai vrut. De fapt, trebuia să fie Paul Stănescu la Sandra Stoicescu. La 11 i-a zis da, la 14 l-a sunat și i-a spus „Îmi pare rău, conducerea postului nu-mi permite să mă implic în asta”. Ar trebui să înțelegeți foarte bine cum s-a întâmplat cu Antena 3. La unii n-am vrut să mă duc. N-am vrut să mă duc la Realitatea.”, a spus Țuțuianu, conform unor înregistrări difuzate de România TV.

„Este o minciună sfruntată! Nu am vorbit cu domnul Stănescu despre nicio emisiune și nu am anulat vreo emisiune! Să-l sunați pe domnul Stănescu să-l întrebați când a vorbit ultima oară cu mine.”, a replicat Alessandra Stoicescu pentru stiripesurse.ro.

O a treia înregistrare audio a fost făcută publică, joi seară de România TV, în care Adrian Țuțuianu povestea, într-o întâlnire la Găești, că secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, ar da telefoane în teritoriu. În replică, Ștefănescu spune că este o „invenție totală”, potrivit Mediafax.

Vicepreședintele PSD și lider al organizației din Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, le povestea colegilor de la Găești, în luna septembrie, cum l-a înjurat pe Codrin Ștefănescu în sediul PSD, „de am spart geamurile de la Kiseleff”. Motivul ar fi că secretarul general adjunct al PSD ar fi dat telefoane în teritoriu în care le spunea social-democraților să atace deciziile lui Țuțuianu în Consiliul Județean.

În replică, Codrin Ștefănescu a declarat că este „o invenție totală” a lui Țuțuianu și că acesta „vede numai conspirații galactice”, deși a fost, alături de Gabriela Firea, unul dintre autorii scrisorii prin care a cerut demisia lui Liviu Dragnea de la șefia PSD.

„Discuția de la Găești s-a lăsat cu foarte multe telefoane din centru și teritoriu pentru că foarte mulți ne-au sunat că ceva nu e în regulă cu comportamentul domnului Țuțuianu. O să îl întrebăm la CEx. Am avut BPN ieri și nu l-am întrebat nici măcar cu cine a dat mâna. Eu am fost atunci la o discuție la Târgoviște, când domnul Țuțuianu era în război cu mai multi, prefectul, președinți de CJ, cu Rovana Plumb. Am avut atunci o discuție amicală și țin minte că am fost și la masă. Și atunci nu am dat niciun coleg din teritoriu un telefon ca să-l saboteze pe dl Țuțuianu. Dumnealui vede numai conspirații galactice, el fiind unul dintre autorii, alături de doamna Firea, ai scrisorii aceleia de tip #rezist. Am înțeles că dl Țuțuianu e cel mai frumos, deștept, sexi lider, la care trebuie să ne închinăm toți din PSD și noi toți de altfel”, a afirmat Codrin Ștefănescu, într-o intervenție telefonică, joi seară, la România TV.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro