Sari direct la conținut

Abonamentele la sala de fitness oferite angajaților vor fi fără taxe din februarie / Legea, în Monitorul oficial

HotNews.ro
Sala fitness, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
Sala fitness, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Abonamentele la sala de fitness vor putea fi acordate salariaților, iar acestea nu vor fi taxate, dacă angajatorul vrea să aplice facilitatea, potrivit Legii 34/2023. Adică firmele nu vor plăti pentru ele impozit pe venit, contribuția la sănătate și la pensie.

De precizat că acestea vor intra în acea limită de 33%, despre care Hotnews.ro a detaliat joi împreună cu Cornel Grama – consultant fiscal.

Facilitatea este limitată la 400 euro pe an.

De exemplu, dacă cineva este plătit cu salariul minim brut, adică 3.000 de lei, 33% reprezintă 990 lei. Angajatorul poate oferi facilitatea în limita a 990 lei/lună.

„Angajatul poate să meargă la sală, să își facă abonament, iar apoi să meargă cu factura la angajator. El îmi plătește mie (ca angajat), dar nu mai mult de 990 lei/lună. Apoi încă 990 lei. Poate da și 300 lei din factura asta, și tot așa până ajung la valoarea de maxim 400 euro”, explica Cornel Grama.

Această facilitate se va aplica din februarie. Până atunci și ANAF o să vină cu o modificare a Formularului 112, pentru că în acea facilitate de 33% intră mai multe beneficii, inclusiv vacanțe, chirie sau masa de prânz.

Legea 34/2023 se aplică și pentru PFA, tot în limita a 400 de euro.

Facilitatea se aplică pentru abonamentele legate de codurile CAEN:

9311-Activități ale bazelor sportive

9312 – Activități ale cluburilor sportive

9313 – Activități ale centrelor de fitness

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro