Sari direct la conținut

Academie de tenis, blocata de birocratie

Monitorul de Prahova

O intelegere incalcata

Dupa ce a stat 15 ani in Marea Britanie, timp in care a si obtinut cetatenia tarii respective, ploiesteanul Florin Nita, fost campion european la tenis in 1978 si rezerva lui Ilie Nastase in nationala de Cupa Davis, a revenit in tara acum doi ani.

El dorea sa infiinteze o academie de tenis, dupa modelul celei pe care o are in Londra, motiv pentru care a cumparat un teren in comuna Paulesti, la cativa kilometri de Ploiesti. „Pe terenul respectiv era o sonda dezafectata. Am reusit sa-i conving pe cei de la Petrom sa elibereze zona, astfel incat sa pot face terenuri de tenis.

Pentru ca acel perimetru apartinea domeniului privat al localitatii, am convenit cu domnul primar un schimb reciproc avantajos. Am cedat din proprietate o suprafata echivalenta pentru un drum public de acces si o rigola, pe care le-am amenajat din banii mei, lucrarile costand peste 20.000 de lei noi”, sustine fostul tenismen.

Potrivit intelegerii cu primarul comunei, Dumitru Dinca, terenul recuperat de la Petrom ar fi trebuit sa faca obiectul unui schimb cu consiliul local astfel incat academia de tenis sa poata functiona fara probleme de cadastru.

Plimbat pe drumuri

„Am facut nenumarate demersuri pana cand, dupa un an de amanari si plimbari pe drumuri, am reusit sa-i conving pe consilierii locali sa voteze o hotarare privind schimbul de terenuri. Cand am crezut ca scap de birocratie, am dat peste alta piedica”, spune Florin Nita.

De sapte luni incearca sa convinga conducerea Primariei Paulesti sa intocmeasca un plan cadastral pentru a putea trece la amenajarea terenurilor de tenis. Fara acestea, cei 120 de copii deja inscrisi la cursurile academiei nu-si pot practica sportul preferat. Fostul tenismen spune ca pentru a grabi lucrurile a vrut sa apeleze la firma sotului angajatei primariei care se ocupa de cadastru.

„Sotul doamnei Matei mi-a cerut pentru partea mea de proiect cadastral peste 6000 de lei, de vreo patru ori mai mult decat pretul pietei. Pentru ca am refuzat oferta lui si am facut cu alt topometrist, sotia mi-a blocat lucrarea, cu acordul tacit al primarului”, spune Florin Nita. De partea cealalta, cei doi resping acuzatiile.

„Nu sunt eu de vina pentru ca domnul Nita are probleme cu acel teren, iar firma sotului meu este una ca oricare alta, autorizata de institutiile statului”, spune Monica Matei, angajata Primariei Paulesti acuzata ca pune bete in roate initiativei tenismenului.

„Eu vreau sa pun in aplicare hotararea de consiliu local privind schimbul de terenuri, dar nu putem sari etapele legale, care sunt de lunga durata”, justifica cele sapte luni in care nu s-a facut nimic primarul comunei, Dumitru Dinca. Satul de aceste sicane, fostul tenismen se gandeste serios sa renunte la proiectul academiei de tenis.

„Nu credeam ca intr-o tara membra a Uniunii Europene sa fii invins de birocratie. Eu am vrut sa fac ceva pentru tara mea, dar vad ca nu sunt lasat sa investesc aproape o jumatate de milion de euro. Daca lucrurile nu se vor misca mai repede, voi abandona proiectul si ma voi intoarce definitiv la Londra”, spune Florin Nita

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro