Sari direct la conținut

Accident in Neamt: Un autocar in care se aflau 35 de persoane s-a rasturnat. 7 pasageri au fost raniti

HotNews.ro

Un autocar in care se aflau 35 de persoane s-a rasturnat, sambata dupa-amiaza, pe DN 15 B, in judetul Neamt, dupa ce a fost lovit de remorca unui TIR, care a derapat, iar in urma impactului sapte pasageri au fost raniti, trei dintre acestia fiind transportati la spital, anunta Mediafax.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Neamt, Elena Bulgarea, accidentul a avut loc pe DN 15 B, in localitatea Bistricioara, dupa ce remorca unui TIR condus de un barbat de 47 de ani din Republica Moldova a derapat si a intrat intr-un autocar care circula regulamentar.

In urma impactului, autocarul, in care se aflau aproximativ 35 de persoane, s-a rasturnat, iar sapte pasageri au fost raniti, trei dintre acestia fiind transportati la spital.

Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Neamt au declarat ca la fata locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, doua ambulante SMURD si patru autosanitare de la Serviciul de Ambulanta Judetean.

„Cand au ajuns fortele de interventie la fata locului toate persoanele erau iesite din autocar. O persoana avea o fractura la un brat, alta persoana acuza dureri lombare, o persoana avea o contuzie la fata, iar alte patru persoane aveau zgarieturi la fata”, a spus Andrei Grancea, purtatorul de cuvant al ISU Neamt.

Persoanele ranite sunt in afara oricarui pericol.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro