Accident mortal la o partida de vanatoare, in Valcea
HotNews.ro
Un tanar de 31 de ani din comuna Ladesti, judetul Valcea, a fost accidentat mortal sambata la o partida de vanatoare dupa ce a fost impuscat de unul dintre vanatori, relateaza Agerpres.
„Este vorba de Octavian T. de 31 de ani care lucra ca paznic de vanatoare pe domeniul ASP Horezu si care a fost accidentat mortal in cadrul unei partide de vanatoare autorizate organizata in comuna Roesti. La partida de vanatoare au participat 12 vanatori si sase gonaci. Din pacate, Octavian si-a pierdut viata in urma unui nefericit accident”, a declarat pentru Agerpres purtatorul de cuvant al IPJ Valcea, Alina Teodorescu.
In prezent, echipe ale Politiei si Procuraturii fac cercetari cu privire la circumstantele care s-au produs in acest accident.