Sari direct la conținut

Acciza, acum ori niciodată!

Drink Insider
Acciza, acum ori niciodată!
Vie în Dealu Mare (credit foto: Răzvan Avram)

Toţi producătorii de vin care lucrează cinstit, în zona fiscalizată, îşi dau seama că piaţa neagră le ruinează afacerile. Paradoxal, aceiaşi producători sar ca arşi când singura măsură eficientă, care poate combate cu adevărat evaziunea fiscală, urmează să intre în vigoare: accizarea vinului liniştit.

Peste 50% din vinul consumat în România provine de la producători care plătesc zero lei taxe. Este vorba de celebrul „vin de ţară”, produs în „gospodării individuale”, chipurile „pentru autoconsum”. Sanchi! De fapt şi de drept, este evaziune fiscală în formă pură, cu binecuvântarea statului (o lucrare făcută mână în mână cu politicienii) şi reprezintă concurenţă neloială faţă de producătorii care vând vin în mod cinstit.

Cum se poate una ca asta? Păi, simplu: lipsesc controalele, sancţiunile şi, cel mai important, lipseşte acciza. De fapt, nu lipsa accizei în sine e problema, cât faptul că o sumedenie de producători din piaţa neagră pot opera în voie fiindcă nu sunt obligaţi să deţină un antrepozit fiscal.

Antrepozitul fiscal

Da, pentru a plăti acciza pe vin, în general, este necesară deţinerea unui antrepozit fiscal, un spaţiu autorizat de către autorităţile vamale în care se produce şi se depozitează vinul în regim suspensiv de accize (adică fără a plăti acciza, până când vinul nu e scos în piaţă).

Prin urmare, dacă produci vin în aşa zisele „gospodării individuale, pentru consum propriu”, pe lângă faptul că ai acciză zero, Codul Fiscal nu te obligă să ai antrepozit fiscal, ceea ce înseamnă că nu te controlează autorităţile vamale (de fapt nu prea te controlează nici dracu’). Aşa se vinde, mai bine de jumătate din vinul produs în România, la negru.

Acciza în UE

România este una din ţările din UE care nu a aplicat acciză (până la 1 august 2025) pentru vinurile liniştite, alături de Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Ungaria. În alte ţări ale Uniunii Europene, precum Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Olanda, Polonia şi Suedia, vinurile liniştite sunt accizate.

Chiar dacă aşa arată lucrurile în restul Europei civilizate, situaţia gravă a evaziunii fiscale în materie de vin din România nu se regăseşte în nicio altă ţară din UE, aşa că nu avem motive întemeiate să ne uităm prea mult în curtea vecinilor. Dacă dorim o reformă radicală a sistemului fiscal, toate băuturile alcoolice de pe piaţa românească trebuie accizate şi nu doar o parte dintre acestea. Asta e singura cale ca să avem o competiţie corectă în piaţă şi să combatem cu adevărat evaziunea fiscală (nu doar să ne prefacem, ca în cazul vinului liniştit).

Mică, dar nu zero

Este foarte adevărat că nivelul accizei la vin liniştit nu trebuie, sub nicio formă, să depăşească gradul de suportabilitate al pieţei şi că acest nivel trebuie armonizat cu puterea de cumpărare a consumatorilor. Aici producătorii români au toată dreptatea din lume să intervină pe lângă autorităţi şi să strige, ca din gură de şarpe, pentru a fi auziţi.

În concluzie, ca să eradicăm piaţa neagră, acciza la vinul liniştit trebuie să fie cât de mică, dar nu zero. Asta va genera, cu siguranţă, venituri la bugetul de stat şi va scoate din joc multitudinea de mici producători nefiscalizaţi care canibalizează mai bine de jumătate din piaţa sănătoasă a vinului.

Acum ori niciodată!

Articol susținut de Drink Insider

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.