Sari direct la conținut

Acciza la alcool a crescut cu 6% de la 1 ianuarie 2023, reprezentând o scumpire de cel puțin 2 lei/litru

HotNews.ro
Alcool bauturi spirtoase, Foto: Christophe Avril | Dreamstime.com
Alcool bauturi spirtoase, Foto: Christophe Avril | Dreamstime.com

Prețul la raft al băuturilor spirtoase va crește în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool și băuturile alcoolice de la 1 ianuarie 2023, susține Spirits Romania, asociație ce reunește principalii producători și distribuitori de alcool și băuturi spirtoase din țară.

Această creștere vine ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 370/2022 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2022.

Astfel, acciza aplicabilă alcoolului etilic de la 1 ianuarie 2023 este 4,208.86 lei/hl de alcool pur, majorată de la 3,968.38 lei/hl de alcool pur (nivelul aplicat de la 1 august 2022).

„Costul materiilor prime și al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% și 80%, iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022 cu 3,6% și 1 august 2022 cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriașă pe costurile de producție. De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creștere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina și creșterea prețului la raft al băuturilor spirtoase cu concentrație alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru”, a declarat Tudor Furir, președintele Asociației Spirits Romania.

În anul 2021, contribuția industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat din acciza la alcool etilic a fost de 850 milioane lei, conform datelor ANAF. Această sumă a reprezentat o creștere de 48% față de 2020 (575.77 mil. lei în 2020).

Citește și:Vrei să bei o bere la restaurant? S-ar putea să te coste mai mult / TVA-ul tocmai a crescut de la 5% la 19%

Sursă foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro