Acord privind numarul de caini de la stana
Ciobanii si reprezentantii Ministerului Agriculturii au ajuns la un acord in ceea ce priveste numarul de caini de la stana. Oierii vor avea dreptul sa aiba sase caini, daca au 300 de mioare, dar numarul poate creste daca sunt mai multe oi, a precizat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii citat de Digi 24. Pentru a intra in vigoare, propunerea trebuie votata in Parlament.
„Propunerea noastra vizeaza la numarul de caini, sase caini la 300 de oi si pentru fiecare suta de oi inca un caine. Practic, la 1.000 de oi sunt 13 caini. Maine se merge la Parlament, pentru ca legea initial de la Parlament a pornit, si daca se inteleg acolo pe proiectul nostru, daca mai aduc vreun amendament ceva si se promoveaza pe circuit, pentru ca noi am prorogat articolul respectiv, cu cele doua litere, pentru doua luni sau, mai exact, pana reusim sa gasim o solutie”, a spus Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.
Limitarea numarului de caini de la stana a provocat proteste aprinse la sfarsitul anului trecut. Atunci, aproape 4.000 de ciobani au contestat inclusiv in Palatul Parlamentului noua lege a vanatorii, care prevedea amenzi pentru oierii care au mai mult de trei caini la stana. Ulterior, Guvernul a amanat intrarea in vigoare a articolelor care i-au nemultumit pe ciobani.