Sari direct la conținut

Acordul fiscal dintre SUA si Elvetia a fost semnat la Berna

HotNews.ro

Acordul FATCA, ce reglementeaza transferul informatiilor legate de averile contribuabililor americani din Elvetia, a fost semnat joi la Berna, anunta un comunicat al guvernului elvetian, citat de AFP.

Cu acest acord, conturile detinute in Elvetia de contribuabilii americani nu ar mai trebui sa scape Fiscului din Statele Unite. Acordul trebuie parafat si de Parlamentul elvetian si ar putea deveni obiectul unui referendum. Guvernul elvetian vizeaza intrarea in vigoare a acestui acord in 1 ianuarie 2014 printr-o procedura de ratificare accelerata, astfel incat institutiile bancare elvetiene sa nu fie penalizate pe piata americana.

Acordul FATCA (Foreing Account Tax Compliance Act), ce prevede un sistem apropiat de schimbul automat de date, a fost semnat de secretarul de stat insarcinat cu chestiuni financiare si fiscale internationala Michael Ambuhl si de ambasadorul SUA, Don S. Beyer.

Ministrul elvetian al Finantelor, Eveline Widmer-Schlumpf, afirmase miercuri ca Elvetia nu are de ales in ceea ce priveste semnarea acestui acord.

Piata financiara elvetiana nu putea evita exigentele Washingtonului, riscand in caz contrar sa piarda teren in SUA si sa achite un impozit la sursa de 30%.

Acordul garanteaza ca toate conturile detinute de contribuabilii americani in bancile elvetiene vor fi declarate Fiscului din SUA. Acordul titularului este insa necesar.

In lipsa acestui acord, informatii vor fi in continuare schimbate, dar pe baza asistentei administrative prevazute de conventiile pentru evitarea dublei impuneri.

Numarul si valoarea totala a conturilor vor fi transmise de banci direct Fiscului american.

Berna a obtinut si cateva concesii. Asigurarile sociale, casele de pensii si asigurarile de daune sau bunuri nu vor face obiectul acordului FATCA.

Criticii acuza faptul ca acest acord ar putea deschide calea unor solicitari similare din patea Uniunii Europene. Declaratiile facute in decembrie de Eveline Widmer-Schlumpf legate de deschiderea unui dialog cu Uniunea Europeana pe marginea acestui subiect au starnit reactii negative in clasa politica elvetiana.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro