Sari direct la conținut

Actionarii Kanal D "nu au luat nicio decizie" privind un nou parteneriat sau "schimbarea pachetului majoritar de actiuni si a proprietatii". Postul "a fost abordat de mai multi investitori"

HotNews.ro

„In acest moment, actionarii Kanal D nu au luat nicio decizie privind crearea unui nou parteneriat si cu atat mai putin privind schimbarea pachetului majoritar de actiuni si a proprietatii”, desi postul „a fost abordat de mai multi investitori in ultimele 12 luni”, arata o informare remisa joi de aceasta televiziune. Comunicatul vine dupa ce, in editia de joi, ziarul Adevarul a scris ca „turcii de la Dogan Media” s-ar gandi la retragerea din Romania si ar fi apelat la o companie sa se ocupe de cautarea unor cumparatori pentru Kanal D. Un pachet de 25% in aceasta televiziune este detinut de Ringier, grup ce a lasat de inteles anul acesta ca este interesat sa vanda partea sa in televiziune.

Adevarul a scris ca, date fiind situatia pietei media din Romania, „sefii televiziunii au desemnat Raiffeisen Investments sa se ocupe de identificarea potentialilor cumparatori” si citeaza surse potrivit carora „discutiile sunt in stadiu incipient si este cale lunga pana la o posibila tranzactie”.

In schimb, comunicatul Kanal D, semnat de „Haluk Kurcer, Board Member”, arata ca:

  • de la lansarea Kanal D pe piata locala, in februarie 2007, „Kanal D a devenit una dintre primele cinci televiziuni generaliste din Romania”
  • „actionarii Kanal D au furnizat in tot acest timp  sprijin financiar si operational consistent pentru dezvoltarea de programe si consolidarea rezultatelor pe piata.”
  • Suportul oferit postului de televiziune Kanal D va continua si pe viitor pentru realizarea obiectivelor strategice ale companiei si planurilor de dezvoltare fara a pronoza nicio reducere a operatiunilor.”
  • „In plus, Compania isi va mentine acelasi nivel ridicat al investitiilor in productiile locale care reprezinta un procent semnificativ in grila postului. „
  • „In mod natural si fara sa ne surprinda, la diferite perioade de timp au loc discutii intre companiile de media, in legatura cu cooperarea pe diferite segmente de piata. Kanal D avand o experienta prin asocierea cu compania Ringier, care a devenit co-actionar al postului de televiziune Kanal D inca din 2007.”
  • „Kanal D a fost abordat de mai multi investitori in ultimele 12 luni si trateaza aceste intentii in mod profesionist prin numirea unei companii de consultanta in investitii, pentru a intermedia si a oferi sprijinul in gasirea celor mai profitabile oportunitati de colaborare.”
  • „Cu toate acestea, in acest moment, actionarii Kanal D nu au luat nicio decizie privind crearea unui nou parteneriat si cu atat mai putin privind schimbarea pachetului majoritar de actiuni si a proprietatii.”
  • „In ciuda influentelor negative produse de criza economica mondiala, care s-a manifestat puternic si in Romania, Kanal D isi va respecta planul de afaceri, iar  targetul privind performantele financiare nu a suferit modificari, beneficiind de intregul sprijin oferit de grupul mama, Dogan Group.”
  • Vezi comunicatul aici

In aprilie a.c., Florian Fels, seful operatiunilor din Europa Centrala si de Est ale Ringier – companie ce detine un pachet minoritar de actiuni la Kanal D, spunea pentru HotNews.ro ca pe langa redresarea afacerii locale, in Romania trebuie clarificata, intre altele, situatia Kanal D inaintea intrarii operatiunii locale a Ringier in noul joint venture regional Ringier-Axel Springer.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro