Sari direct la conținut

Acțiune de amploare a Poliției: Trafic cu tutun, descoperit în colete transmise prin corespondență/Ce spune Poșta Română

HotNews.ro
Trafic cu tutun in colete postale, Foto: Politia Romana
Trafic cu tutun in colete postale, Foto: Politia Romana

Polițiștii de la transporturi efectuează miercuri peste 1.000 de percheziții pe colete trimise prin corespondență, acestea vizând traficul cu tutun prelucrat și eludarea plății accizei la bugetul de stat, a anunțat miercuri Poliția Română, care subliniază că a beneficiat de sprijinul Poștei Române și a Direcției Regionale Vamale București.

Poliția Română precizează miercuri că acțiunile de control au debutat în urmă cu două zile și au avut la bază o documentare informativă minuțioasă, reușindu-se astfel confiscarea, până în acest moment, a 1.600 de kg. de tutun prelucrat, supus accizării. Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la aproximativ 140.000 de euro.

  • „De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate, au mai fost identificate tuburi și filtre pentru țigarete, dar și o mașină de fabricat țigarete. Dacă toate acestea ar fi ajuns la destinatari, s-ar fi putut confecționa aproape 2.000.000 de țigarete contrafăcute (estimativ, aproape două tir-uri) care ar fi ajuns pe piața neagră din România, putând afecta, totodată, sănătatea consumatorilor.”, se arată în comunicatul Poliției.

După acest anunț, Poșta Română a precizat într-un comunicat că a oferit sprijinul necesar autorităților și că răspunderea pentru conţinutul coletelor aparţine exclusiv expeditorilor.

„Angajaţii Poştei Române sunt răspunzători de respectarea normelor cu privire la lista obiectelor interzise şi admise la expediere din oficiile poştale. Astfel, atât pe site-ul oficial al companiei, cât şi în oficiile poştale, există afişate liste cu obiectele care nu pot fi trimise. Mai mult, fiecare salariat este instruit să informeze corect clienţii în astfel de situaţii, dacă un colet este prezentat deschis. În cazul în care coletele vin ambalate şi sunt destinate ţarilor membre UE, răspunderea asupra conţinutului acestuia îi revine în totalitate expeditorului. În cazul în care un colet este destinat ţărilor non UE, acesta se deschide pentru a fi vămuit. în cazul de faţă, însă, fiind colete interne, tutunul şi înlocuitorii de tutun prelucraţi nu se regăsesc pe listele cu obiecte interzise la expediere.”, se arată în comunicatul operatorului poștal.

Poliția mai menționează că toate aceste activități au fost realizate sub coordonarea Direcției Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române de către polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi București, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro