Actiunile SIF-urilor se apreciau cu peste 1% dupa prima ora a sedintei BVB de vineri
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis in crestere ultima sedinta de tranzactionare din aceasta saptamana, un avans mai consistent fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare.
BET-C, indicele compozit al BVB, se aprecia cu 0,64% dupa prima ora a sesiunii bursiere, la 2.676,48 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, crestea cu 0,71%, pana la 4.501,29 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, avansa cu 1,35%, ajungand la 21.706,81 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, urca cu 0,92%, la 436,37 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, castiga 0,17%, pana la 599,06 puncte.
Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au efectuat tranzactii in valoare de 8,35 milioane de lei.