Sari direct la conținut

Acţiunile Uber scad puternic în prima zi de tranzacționare la bursă

HotNews.ro
Acţiunile Uber scad puternic în prima zi de tranzacționare la bursă

Acțiunile companiei de ride-sharing Uberau scăzut cu 7,6% până la închiderea ședinței în prima zi de tranzacționare la bursă, transmite BBC, citează Mediafax. Până la sfârșitul sesiunii, acțiunile au ajuns la 41,51 de dolari, sub prețul de listare al companiei de 45 de dolari.

Iniţial, Uber a sugerat preţuri cuprinse între 44 şi 50 de dolari pe acţiune, compania fiind evaluată la 120 miliarde de dolari. Directorul executiv Uber, Khosrowshahi, a declarat că prețul de 45 de dolari pe acțiune a fost influențat de incertitudinea din mediul economic global, notează Mediafax.

Până la sfârșitul sesiunii însă, acțiunile au ajuns la 41,51 de dolari, sub prețul de listare al companiei de 45 de dolari.

Uber nu a făcut nici până acum profit şi a avertizat recent că este posibil să nu mai facă deloc. De la înfiinţarea sa din 2009, compania a pierdut aproximativ 9 miliarde de dolari.

Khosrowshahi a încercat să-i liniștească pe investitorii dezamăgiți de scăderea prețului acțiunilor la debutul său pe piață. „Succesul companiei nu va fi măsurat într-o zi, ci de-a lungul anilor”, a spus Khosrowshahi.

Acțiunile vor tranzacționa acum sub simbolul UBER. Investitorii pariază pe Uber, fiind o companie care se diversifică în mai multe sectoare. Pe lângă afacerea de ride-hailling, Uber dezvoltă şi maşini autonome şi deţine o afacere de livrare a alimentelor numită Uber Eats.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro