Actorii Willem Dafoe si Noomi Rapace filmeaza la Constanta, in zona veche a orasului
Actorii Willem Dafoe si Noomi Rapace se afla, in aceste zile, la Constanta, unde filmeaza pentru thrillerul SF „What Happened to Monday?”, in zona veche a orasului, iar scenele realizate la malul marii vor reprezenta aproximativ 15 minute din productie, potrivit Mediafax.
Dupa ce a lucrat mai multe saptamani in studio, echipa productiei „What Happened to Monday?” a inceput, marti, filmarile exterioare la Constanta, iar joi seara, actorii principali, regizorul si alti membri ai echipei au avut o intalnire cu presa in Piata Ovidiu, zona aceasta fiind in apropierea locatiilor alese pentru productie.
Regizorul Tommy Wirkola a declarat, la conferinta de presa, ca a ales Constanta pentru amestecul arhitectonic de vechi si nou, precizand ca filmarile vor mai avea loc in Bucuresti.
El a spus ca actiunea filmului se desfasoara intr-un viitor apropiat, cand Federatia Europeana impune familiilor sa aiba un singur copil. O femeie naste insa sapte fete identice, iar copilele sunt botezate dupa zilele saptamanii.
Rolul principal a fost atribuit lui Noomi Rapace, iar regizorul a povestit cum a ales-o pe actrita.
„Cand am primit scenariul, personajul principal era un barbat. O stiam pe Noomi si m-am gandit ca ar fi o poveste mult mai interesanta cu o femeie personaj principal. I-am spus asta, am intrebat-o daca o intereseaza pentru ca vreau sa schimb personajul cu o femeie, Noomi a fost de acord si am inceput sa rescriem scenariul”, a afirmat regizorul Tommy Wirkola.
El a mai spus ca niciun actor nu a mai jucat sapte personaje in acelasi film, dar si ca este o provocare din punct de vedere tehnic, in conditiie in care totul trebuie sa fie natural el considerand ca rezultatul final va fi ceva ce nu a mai fost vazut pana acum.
Noomi Rapace a povestit ca acest rol este o adevarata provocare, spunand ca este si cel mai dificil pe care l-a avut pana in prezent.
„Sunt sapte surori care se prefac a fi o singura persoana atunci cand ies in lume. E cel mai dificil rol pe care l-am facut vreodata. Cateodata, plec de pe platoul de filmare, ma duc la hotel si sunt confuza, nu stiu cine sunt. Ma trezesc noaptea si visez ca merg, ma uit in jos si realizez ca am pantofii altcuiva. Nu stiu cine sunt, dar stiu ca pantofii nu se potrivesc cu cine sunt eu si trebuie sa ii schimb, dar nu imi amintesc pe care sa ii pun pentru ca nu stiu cine sunt. E o calatorie fantastica, e amuzant, dar si cel mai greu lucru pe care l-am facut. E cea mai mare provocare de pana acum, fara indoiala”, a explicat Noomi Rapace.
Regizorul Tommy Wirkola a mai povestit ca a fost nevoit sa taie un copac chiar daca nu i-a facut placere acest lucru pentru ca actiunea filmului se desfasoara intr-o perioada in care arborii nu mai exista, totul este mort.
Noomi Rapace a mentionat ca ii place in Romania, desi arhitectura i se pare greu de plasat intr-o zona geografica anume, ca in Bucuresti i s-a parut prea cald, dar ca in Constanta vremea este potrivita.
Pentru Willem Dafoe, un alt actor care face parte din aceasta productie, Constanta nu reprezinta o surpriza, el spunand ca a mai vizitat orasul de la malul marii in urma cu sapte ani cand a facut si poze in fata Cazinoului.
„Am mai fost aici. Am filmat in Romania acum sapte ani si dupa ce am terminat filmarea am vizitat mai multe locuri si am ajuns si in Constanta. Imi amintesc ca am facut poze in fata Cazinoului”, a spus Willem Dafoe.