Actorul american Jussie Smollett a fost condamnat la închisoare pentru înscenarea propriei agresiuni / Critici dure din partea judecătorului
Jussie Smollett, actorul cunoscut pentru rolul său din serialul „Empire”, a fost condamnat joi la 5 luni de închisoare pentru că şi-a înscenat propria agresiune cu caracter rasist şi homofob, anunță CNN și News.ro.
El va trebui de asemenea să plătească şi 120.000 de dolari despăgubiri oraşului Chicago, unde și-a înscenat în 2019 agresiunea, şi o amendă de 25.000 de dolari.
„Nu sunt sinucigaş, sunt nevinovat. Respect judecata dumneavostră, dar nu sunt sinucigaş”, a strigat de mai multe ori actorul, ridicându-se în sala de audiere. „Dacă mi se întâmplă ceva acolo (la închisoare), să ştiţi că nu mi-am provocat-o eu”, a adăugat el, potrivit The New York Times.
Judecătorul l-a criticat dur pe Jussie Smollett
Judecătorul Linn, care a pronunţat sentinţa, a declarat: „V-aţi dat viaţa peste cap prin conduita şi şmecheriile dumneavostră. (…) Aţi vrut să atrageţi atenţia şi aţi fost atât de implicat în probleme de justiţie socială şi ştiaţi că este un punct sensibil pentru toată lumea din această ţară”.
Judecătorul a declarat şi faptul că acest caz a dezvăluit latura „profund arogantă, egoistă şi narcisistă” a personalităţii sale.
Actorul în vârstă de 39 de ani a fost acuzat că a „plănuit” o agresiune falsă plătind 3.500 de dolari către doi fraţi nigerieni şi că a minţit de mai multe ori Poliţia în declaraţiile sale. Jussie Smollett a pledat nevinovat.
El a susținut constant că a fost atacat în plină noapte, pe 29 ianuarie 2019, pe o stradă din Chicago Unite de către doi bărbaţi mascaţi care au afirmat că sunt susţinători ai preşedintelui Donald Trump.
Cum și-a înscenat actorul american agresiunea
Dar pentru partea care l-a acuzat, actorul a plănuit atacul pentru a avansa în carieră şi pentru că reproşa studiourilor de producţie că nu au acţionat după ce a primit o scrisoare şi un apel telefonic în care era ameninţat.
După incidentul din 2019, Jussie Smollett a fost dat afară din distribuţia „Empire” şi le-a spus juraţilor că de atunci nu a mai primit un rol important. „Mi-am pierdut mijloacele de trai”, a declarat el.
În ianuarie 2019, poliţia din Chicago a spus că anchetează un caz de rasism şi homofobie, în care era implicat Smollett. El a susţinut că doi bărbaţi l-au atacat, stropit cu o substanţă necunoscută şi că i-au pus în jurul gâtului o frânghie.
Smollett le-a mai spus poliţiştilor că cei doi mascaţi au făcut referire şi la MAGA – „Make America Great Again”, sloganul folosit de președintele american Donald Trump în campania sa electorală.
El a fost găsit vinovat de înscenarea propriei răpiri în luna decembrie a anului trecut însă și-a aflat sentința abia vineri.