Sari direct la conținut

Actorul Dean Stockwell, cunoscut pentru rolul din Capcana Timpului, a murit la 85 de ani

HotNews.ro
Dean Stockwell cu Scott Bakula in Quantum Leap, Foto: Captura IMDB
Dean Stockwell cu Scott Bakula in Quantum Leap, Foto: Captura IMDB

Actorul Dean Stockwell, cu o carieră de peste şapte decenii, cunoscut pentru roluri din producţii ca „Married to the Mob”, care i-a adus o nominalizare la Oscar, „Quantum Leap” şi „Air Force One”, a murit la vârsta de 85 de ani, potrivit Variety, scrie News.ro. Stockwell, care a jucat şi în „Blue Velvet” şi „Dune” al lui David Lynch, a murit pe 7 noiembrie, în somn, potrivit unor apropiaţi ai săi.

Născut pe 5 martie 1936, Stockwell şi-a început cariera în copilărie, cu un contract semnat cu Metro-Goldwyn-Mayer. Primul film pentru care a fost creditat a fost „Valley of Decision” (1945), urmat de „Anchors Aweigh” şi „The Green Years”, între altele.

Unul dintre cele mai importante roluri ale lui a fost al amiralului din serialul SF „Quantum Leap” (NBC), care a fost difuzat cinci sezoane între anii 1989 şi 1993.

Rolul i-a adus lui Stockwell mai multe nominalizări la Primetime Emmy şi Globurile de Aur, câştigând un Glob de Aur în 1990. Doi ani mai târziu, el a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Dean Stockwell a primit şi o nominalizare la Oscar pentru rolul secundar din „Married to the Mob” (1988). Înainte de asta, a fost de două ori premiat la Cannes pentru interpretare, în 1959 („Compulsion”) şi 1962 („Long Day’s Journey Into Night”).

A mai jucat, între altele, în „Paris, Texas”, „To Live and Die in L.A.”, „The Rainmaker” şi „The Player”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro