Skip to content

Actorul dintr-un serial Netflix arhicunoscut renunță la rol după 9 ani: „Am încheiat un uriaș ciclu de viață”

Serialul „La casa de papel” (Fabrica de bani), unul dintre succesele timpurii ale Netflix, s-a încheiat în decembrie 2021, însă actorul spaniol Pedro Alonso a continuat în rolul hoțului de bijuterii „Berlin” în seria spin-off numită chiar după acesta. Acum, înainte de premiera sezonului doi, Alonso a dezvăluit că va renunța la rol după încheierea acestuia, potrivit El Pais.

„De-a lungul anilor, am parcurs un drum de reconectare cu propria mea intuiție. În niciun moment din acești nouă ani, până anul trecut, nu am simțit că trebuie să închid acest capitol. Au existat, în diferite perioade, îndoieli legate de faptul dacă voi putea susține personajul. Dar anul trecut a fost foarte dificil; filmările au fost extrem de solicitante, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic”, a declarat actorul spaniol în vârstă de 54 de ani într-un interviu acordat cotidianului El Pais.

„Totul a coincis cu boala și moartea unei persoane care fusese alături de mine pe întreaga durată a carierei mele profesionale, Clara Heyman, singurul meu agent. Nu mi-am dat seama de impactul pe care îl avea asupra mea, la toate nivelurile, decât după ce am terminat filmările”, a dezvăluit Pedro Alonso.

„Am sentimentul că am încheiat un uriaș ciclu de viață alături de un personaj care mi-a permis să mă înalț, iar cea mai bună modalitate de a onora tot ceea ce mi s-a întâmplat a fost să îl las în urmă. A fost vorba despre a lua această decizie și despre a-mi simți viața mergând mai departe în totalitate”, și-a explicat el decizia.

„Ține de acel sentiment pe care îl simți până în măduva oaselor, de convingerea că, pentru a trăi viața, trebuie să înțelegi că există etape și că într-o singură viață există mai multe vieți”, a mai spus actorul spaniol.

Pedro Alonso în rolul lui Berlin, FOTO: Netflix / Everett / Profimedia

Ce se va întâmpla cu personajul jucat de actor în serialul „Berlin”?

Serialul spaniol „La casa de papel”, cunoscut și sub denumirile de „Fabrica de bani” și „Money Heist”, a fost un succes instant pe Netflix după lansarea sa în mai 2017. Toate cele trei sezoane ale sale, divizate în cinci părți, rămân până în prezent în clasamentul top 10 al celor mai urmărite seriale Netflix într-o altă limbă decât engleza.

Alonso a fost în serial chiar de la începutul său, jucându-l pe emblematicul hoț de bijuterii Andrés de Fonollosa, poreclit „Berlin”. După ce serialul principal s-a încheiat în 2021, el a revenit în rol pentru seria „spin-off” numită de Netflix „Berlin”. Seria a cărei poveste se desfășoară înainte de evenimentele din „La casa de papel” a fost anunțată cu două zile înainte de încheierea acestuia și lansată de Netflix în decembrie 2023.

Sezonul doi al noului serial urmează să apară pe Netflix săptămâna viitoare, toate cele 8 episoade ale sale urmând să fie lansate concomitent în data de 15 mai.

Având în vedere că a luat decizia să renunțe la rolul personajului abia după încheierea filmărilor, jurnaliștii de la El Pais l-au întrebat pe Alonso dacă asta înseamnă că nu va exista un rămas-bun sau un final pentru personaj.

„Álex Pina (n.r. unul dintre creatorii serialului) a fost întotdeauna foarte meticulos în a se asigura că toate piesele se leagă coerent. Nimeni nu știa că voi lua această decizie în timpul filmărilor, dar cred că este un final firesc. Lasă în urmă semințe care se conectează cu întregul mecanism a ceea ce a fost La casa de papel”, a răspuns Pedro Alonso.

Despre ce va fi sezonul 2 al serialului Netflix „Berlin”?

„Berlin și Damián adună din nou banda, de data asta în Sevilla, pentru a pune la cale un jaf magistral: să pretindă că fură Dama cu Hermină. Doar să pretindă? De ce? Pentru că adevărata lor țintă sunt Ducele de Málaga și soția lui, un cuplu convins că îl poate șantaja pe Berlin”, afirmă descrierea oficială publicată de Netflix pentru sezonul 2 săptămâna aceasta.

„Ceea ce nu știu ei este că această provocare îi va trezi lui Berlin latura cea mai întunecată, dar și setea de răzbunare”, mai notează aceasta.

„Revenirea lui Berlin marchează un nou capitol important pentru personaj. Dincolo de spectacol, există ceva profund uman, iar eu sunt nerăbdător ca publicul să descopere cum evoluează povestea lui”, a declarat Pedro Alonso, citat într-un comunicat publicat de Netflix.

Sezonul 2 al serialului se va numi oficial „Berlin and the Lady with an Ermine” (Berlin și Dama cu Hermină).

„Doamna cu hermină” este un tablou celebru al lui Leonardo da Vinci, la care artistul italian a lucrat timp de 7 ani. Aflat la Muzeul Czartoryski din Cracovia, tabloul este unul din cele doar patru portrete de femei pictate de Leonardo, celelalte fiind Ginevra de’ Benci, La belle ferronnière (frumoasa fierăriță) și Mona Lisa.