Sari direct la conținut

Actrita Christina Applegate, diagnosticata cu cancer la san

HotNews.ro

Actrita americana Christina Applegate a fost diagnosticata cu o forma incipienta de cancer la san, anunta Mediafax. „Cancerul nu este letal. Doctorii i-au recomandat sa urmeze un tratament, ea urmand sa se recupereze integral”, a declarat Ame Van Iden, agentul actritei. Actrita in varsta de 36 de ani a devenit cunoscuta datorita rolului Kelly Bundy din serialul american „Familia Bundy”.

Luna trecuta, Christina Applegate a fost nominalizata la premiul Emmy pentru rolul pe care il interpreteaza in prezent in comedia TV „Samantha Who?”. Ea a mai fost nominalizata si la Golden Globe pentru acelasi rol, in care interpreteaza o femeie care se trezeste dupa ce s-a aflat in coma timp de opt zile si care nu-si mai aduce aminte nimic din trecut

Actrita va participa, luna viitoare, la un teledon care are ca obiectiv strangerea de fonduri pentru cercetarile privind cancerul, eveniment la care vor mai lua parte actritele Meryl Streep, Jennifer Aniston si Charlize Theron si care va fi transmis simultan de retelele americane CBS, NBC si ABC.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro