Sari direct la conținut

Actual de Cluj: Circ fara seaman dupa alegeri la Cluj. O primarita PSD, acuzata ca a dansat noaptea pe manele la poarta contracandidatei sale

HotNews.ro

Primarita din Chinteni, Lucia Suciu (PSD) s-ar fi dus cu sustinatorii sai la poarta contracandidatei sale, Maria Manu, si ar fi inceput sa danseze pe ritmuri de manele dupa anuntarea rezultatelor, scrie Actualdecluj. Publicatia semnaleaza filmuletul postat pe Facebook de fiica contracandidatei Maria Manu, care a filmat imagini cu primarita dansand, dupa ce aceasta a reusit sa castige al patrulea mandat. Fiica contracandidatei sustine, in plus, ca primarita era acompaniata de sotia sefului de post care se manifesta ostentativ in fata casei.

Potrivit ziaristilor de la Actualdecluj.ro, Valentin Suciu,sotul primaritiei din Chinteni care a dansat la poarta contracandidatei, este seful sectiei Ordine Publica din Politia Cluj.

Lupta electorala foarte stransa pentru Primaria Chinteni s-a terminat in favoarea candidatei PSD, Lucia Suciu, aflata, deja pe la al patrulea mandat, scrie Actualdecluj.ro. Liberalii au crezut, insa, pana in ultimul moment ca vor reusi sa o detroneze pe Suciu, cu ajutorul candidatei lor, Maria Manu, localnica din Chinteni cu destul de vasta experienta in administratia locala. Oamenii din Chinteni spun ca cele doua femei s-au luptat cot la cot pentru a convinge electoratul din satele arondate sa le dea votul. Liberalii spun ca Luciua Suciu nu ar fi jucat corect, pentru ca pe ultima suta de metri ar fi adus mai multe persoane sa-si puna vize de flotant, pentru a putea vota in Chinteni. Asa se face ca in final, Suciu a iesit in avans cu 400 de voturi.

Ulterior, dupa numaratoarea voturilor, ea s-ar fi dus cu sustinatorii sai la poarta contracandidatei sale, cu masinile. Au deschis muzica si au inceput sa danseze, pe manele. Printre sustinatorii Luciei Suciu s-ar fi aflat si sotia sefului de post. Mai jos aveti un filmulet demonstrativ. Acesta a fost postat pe facebook de fiica Mariei Manu, candidata a PNL. Urmatorul comentariu a insotit filmuletul: Politia municipiului Cluj nu se sesizeaza ? Deoarece politia din Chinteni nu exista sau este subordonata primarului ( sefa ) ! ( pentru cine nu cunoaste, dansatoarele sunt insasi primarita „sefa” si sotia sefului de post care se manifesta ostentativ in fata casei contracandidatei ) Lupta este pierduta, dar nu si „razboiul” !

In replica, Lucia Suciu Primarita din Chinteni sustine, intr-o declaratie pentru Actualdecluj.ro, ca familia Manu s-a ocupat pe tot parcursul campaniei electorale numai cu dezinformari, jigniri si amenintari. „De o luna de zile se platesc articole denigratoare la adresa mea, intr-o publicatie liberala. Eu am tacut, pentru ca nu am vrut sa dau amploare acestui scandal, dar modul in care doamna Manu continua este sub orice critica. Va spun ca am fost chiar azi la un avocat, sa fac o plangere penala, pentru ca asa nu se mai poate continua. Mie chiar imi este frica, pentru ca domnul Manu este in stare de orice. El oricum are un istoric. A fost sef de post, dar pentru ca a batut niste oameni, a fost mutat ajutor de sef de post intr-o alta comuna. Domnul acesta are niste arme”, spune Lucia Suciu.

Mai mult, ea a precizat ca in duminica alegerilor, familia Manu s-ar fi dus la Primarie sa-l acuze pe seful de post ca este un „porc beat”: „Ne-am trezit cu echipaje de politie la Primarie. Domnul Manu il acuza pe seful de post este beat ca un porc si ca e nevoie sa faca etilotestul. In loc sa duca seful de post buletinele de vot, el a stat cu politia sa faca testul de alcoolemie. Apoi au venit si au adus steaguri negre la Primarie. Permanent ne-au sicant”, a spus Suciu. Ea nu a negat ca se afla in filmuletul in care echipa ei de sustinatori danseaza pe manele. „Este o traditie, in Chinteni, ca dupa alegeri sa facem un tur cu masinile.Cantam, bem o sampanie. Dar nu dansam pe manele. Oricum, silueta care se vede in imagine, nu sunt eu, cred ca se vede si dupa numarul de kilograme”, a spus Suciu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro