Adele s-ar putea retrage din nou din industria muzicala
Adele s-ar putea retrage din lumea muzicala din luna noiembrie, imediat dupa ce isi incheie tuneul mondial „Adele Live 2016”, pentru o perioada de cinci ani. Asta dupa ce la sfarsitul anului 2015 a revenit in industria muzicala, dupa o pauza de patru ani, cu albumul „25”, ce a avut vanzari record in toata lumea. Artista ar dori sa-si dedice urmatorii cinci ani cresterii fiului sau Angelo, potrivit contactmusic.com.
In noiembrie, cantareata de 27 de ani isi va incheia turneul mondial „Adele Live 2016”. Vara aceasta va urca pe scena Glastonbury Festival, ultimul concert din turneu urmand sa aiba loc in Mexico City.
In urmatorii cinci ani Adele ar urma sa se concentreze pe rolul de mama, dedicandu-si timpul fiului sau in varsta de trei ani, Angelo.
O sursa apropiata vedetei britanice a marturisit pentru The Sun ca „Adele le-a spus prietenilor sai de suflet ca se va retrage din lumina reflectoarelor cinci ani, inainte de a inregistra un nou album. Nu e inca obisnuita cu rolul de mama si vrea sa se ocupe de Angelo. Probabil ca fanii vor fi dezamagiti de vestea asta”, relateaza Mediafax.
Nu este prima pauza pe care ar urma sa o ia celebra cantareata. Dupa ce a castigat sase premii Grammy cu albumul ei din 2011, intitulat „21”, cantareata a renuntat la lumina reflectoarelor pentru patru ani. A revenit in 2015 cu albumul „25” care include si single-ul „Hello” si a ocupat primul loc in topurile muzicale din multe tari, printre care se numara atat Marea Britanie cat si SUA.