Aderarea la UE: Romania are nevoie de un plan B

Consecintele unei amanari a aderarii la Uniunea Europeana – care se contureaza mereu mai clar din avertismentele repetate ale liderilor europeni, din foarte probabila scoatere a Romaniei din traseele de autostrazi finantate de Uniunea Europeana, din presiunile pentru restrictii in calea circulatiei libere a romanilor in spatiul Schengen – nu pot fi estimate cu precizie.

Cine pretinde ca le cunoaste si chiar le poate masura delireaza. Sunt beneficii, dar si costuri care ar disparea si care nu pot fi cuantificate. In general, se fac socoteli de genul: nu se vor mai primi urmatoarele sau urmatoarele fonduri europene si se vor pierde urmatoarele sau urmatoarele oportunitati de investitii din strainatate.

Alte aspecte, mai greu sau imposibil de masurat, sunt pur si simplu ignorate.

Elementul esential de care trebuie tinut cont este ca deja economia din Romania face parte din sistemul economic al Uniunii Europene. Economia din Romania, spre evitarea formulei consacrate „economia romaneasca”, ce nu mai are acoperire deplina in realitate. Axa majora a economiei din Romania nu mai este romaneasca.

Productia si distributia de petrol, distributia de gaze si electricitate, telefonia fixa si mobila, productia de otel si ciment, bancile – toate apartin deja capitalului vest-european. Nu este in aceasta afirmatie vreo critica, vreo lamentatie sau vreun protest. Este reflectarea unei realitati. Proprietatea si deci deciziile in respectivele domenii apartin vest-europenilor.

Guvernul Romaniei este spectator. Daca s-ar mai gandi cineva in Romania sa faca strategii si programe – noroc ca nici nu se gandeste! –, n-ar avea de ce, pentru ca in respectivele sectoare de importanta majora, „partea romana” (fie ca este vorba de Guvern sau de capitalul autohton) nu mai are nici parghii, nu mai dispune nici de resurse, nici de decizie.

Problemele care apar din aceste puncte de vedere in legatura cu amanarea aderarii sunt mai multe. Desigur, preluarile in discutie de catre capitalul vest-european au fost determinate de nevoia acestuia de expansiune, dar si de necesitatea de control integrat al respectivelor sectoare de forta in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Amanarea aderarii ar pune o problema morala.

Romania a poftit in casa capitalul vest-european si i-a oferit patul cel mai bun, aproape mai pe nimic. Neprimirea Romaniei in casa europeana ar fi o mare ingratitudine. Hai insa sa fim realisti si sa acceptam ca in afaceri nu prea exista in fapt ceea ce constituie bataia de tobe in vorbe, adica „political correctness”. Asta-i viata! Fraierii o iau totdeauna peste bot!

Va exista insa o problema pentru partea vest-europeana in cazul in care nu va mai asimila institutional ceea ce capitalul vest-european preluase tocmai in acest scop in reteaua sa internationala integrata. Amanarea integrarii Romaniei nu va putea dura mult.

Ori capitalul vest-european va forta aderarea Romaniei, indiferent de ceea ce vor opina politicienii si de ceea ce vor dori frustratii extinderii, ori capitalul vest-european va trebui sa renunte la pozitiile preluate in Romania.

Pur si simplu, pentru ca un clivaj se va crea intre economia vest-europeana din Romania si restul economiei din Romania! Daca aceasta din urma parte nu va merge bine – si nu va merge daca va ramane ostracizata –, economia vest-europeana din Romania nu va avea de unde sa-si extraga profitul pentru care a venit in Romania.

Si deci afectata fiind treptat-treptat, aceasta va afecta ansamblul economiei vest-europene, inducand firesc o tendinta a capitalului vest-european de retragere din Romania.

Din pacate, Romania si Guvernul de la Bucuresti nu pot fi decat spectatori la ceea ce se va intampla. Romania, care si-a jucat prost aderarea la Uniunea Europeana, nu are un plan B. Trebuie sa-l incropeasca rapid, caci are nevoie de asa ceva.