Adevaratii negri ai Savantei mondiale

Osias Solomon, Radu Bordeianu, Silvia Bittman si Dan Cornilescu sint cei care au realizat teza de doctorat a Elenei Ceausescu, „Polimerizarea stereospecifica a izoprenului”.

Secretul pastrat aproape patru decenii a facut ca banuiala de a fi fost autorul doctoratului sa cada asupra academicianului iesean Cristofor Simionescu. Fostii colegi ai Elenei Ceausescu vorbesc acum despre adevaratii autori, care, ulterior, au ramas in strainatate, dar au tacut in continuare, pentru a nu-si stirbi reputatia. Polimerizarea s-a aplicat industrial la Carom Onesti si la Petrobrazi.

La doar o zi dupa ce, pe 14 noiembrie 1967, Elena Ceausescu a adresat ministrului Invatamintului o cerere pentru sustinerea tezei de doctorat, legislatia in domeniu a fost modificata.

Printr-un decret de stat si o hotarire a Consiliului de Ministri s-au stipulat reguli noi, care-i ofereau „tovarasei” acoperirea juridica pentru a sustine o teza fara conducator stiintific si fara un stagiu prealabil de pregatire.

Observatii de la Cristofor Simionescu

Ipotezele privind adevaratii autori ai tezei de doctorat, care au circulat in epoca si care au fost dezvoltate incriminator dupa 1990, par a fi doar speculatii. Nume cu greutate pe atunci in mediul academic, precum Aurelian Bondrea sau academician Cristofor Simionescu de la Iasi, au fost legate de sustinerea tezei cu titlul „Polimerizarea stereospecifica a izoprenului”.

S-a considerat ca intreaga cariera a acestuia din urma – membru in Marea Adunare Nationala si in Consiliul de Stat, vicepresedinte al Academiei, rector al Politehnicii din Iasi etc. – a fost o rasplata din partea Elenei. „Sint doar niste povesti. Nu tatal meu a facut sau a condus aceasta teza.

El a primit-o la un moment dat redactata si a facut pe marginea ei niste observatii critice pe care le-a trimis la ICECHIM Bucuresti. Nu stiu daca s-a tinut cont de ele, nu stiu daca el a vazut-o vreodata in forma finala”, sustine acad. Bogdan Simionescu, fiul lui Cristofor Simionescu.

Autorii si-au cumparat emigrarea

Sustinuta in cadrul Institutului Politehnic din Bucuresti, la Facultatea de Chimie Industriala, teza a fost insa conceputa in laboratoarele de la ICECHIM de un grup de cercetatori.

Osias Solomon, seful de sectie al Elenei Ceausescu pe vremea cind fusese incadrata in ICECHIM ca simpla tehniciana, ar fi fost unul dintre artizanii lucrarii, desi, se spune, nu era deloc blind cu epitetele la adresa tovarasei. De fapt, tocmai de aceea la scurt timp s-a si mutat la Politehnica. Si Silvia Bittman a fost coautoare la teza.

„Cred ca doamna Bittman a avut o contributie majora”, apreciaza Gavril Musca, fost director general adjunct la ICECHIM, sotul Monei Musca. Desi foarte tinar pe atunci, cercetatorul Radu Bordeianu a fost si el cooptat in echipa.

„Cred ca abia iesise de pe bancile facultatii – imi fusese student, insa se spunea ca a fost creierul acelei lucrari”, isi aminteste Angela Lupu, cadru didactic la Facultatea de Chimie Industriala. „La partea experimentala s-a spus ca a lucrat inginerul Dan Cornilescu, fost director al Centrului de Cercetari in Mase Plastice de la Obor”, spune ing.

Vasile Diaconescu, directorul Muzeului Politehnicii. Cei care au lucrat pentru teza Elenei si-au cistigat privilegiul de a putea pleca in strainatate la congrese si conferinte. Mai devreme sau mai tirziu, toti au ramas in strainatate. Solomon si Bittman au ajuns in SUA, iar Radu Bordeianu in Germania.

Siretlicul comisiei

Daca numele acestora au ramas in umbra vreme de decenii, din grija de a nu stirbi cumva „prestigiul savantei” si dupa 1990 din grija de a nu se compromite, cele ale membrilor din Comisia de doctorat apar in dosarul de examen. Odata finalizata teza si depusa cererea de sustinere din partea Elenei, mecanismul s-a pus in miscare.

A fost emis un decret potrivit caruia directorii de institute „pot sa sustina teza de doctorat fara examen sau colocviu de admitere si fara indeplinirea obligatiilor din timpul stagiului de pregatire”. Iar Elena Ceausescu era director la ICECHIM.

Decretul a fost adoptat pe 15 noiembrie 1967, a doua zi dupa ce Elena si-a depus cererea de sustinere a doctoratului, si consolidat cu o hotarire a Consiliului de Ministri pe 29 noiembrie.

Pe 16 noiembrie, ministrul de resort de atunci, Stefan Balan, cerea rectoratului Politehnicii sa numeasca o comisie de doctorat si in aceeasi zi rectorul Dinculescu gasea patru profesori doctori docenti care sa valideze teza.

Cu sau fara voia lor, Costin Nenitescu, Emilian Bratu, I.V.Nicolescu si Tudor Ionescu, in calitate de decan, au facut cu totii referate pozitive tezei, iar pe 8 decembrie, teoretic, au participat la sustinerea ei si au votat in unanimitate pentru titlul de doctor.

Numai ca, prudenti, membrii comisiei – nici unul in viata astazi – au vorbit in referatele lor despre „teza prezentata de…”, si nu despre „teza redactata de…”, ferindu-se astfel sa certifice un fals autor.

Sustinuta public, cu usile inchise

Programata pentru ora 8.00 in Sala de Consiliu din localul Polizu, sustinerea a ramas pina astazi un mister. Asistentii care au ajuns acolo la 7.20 pentru a prinde loc, au gasit usa inchisa, iar cei care au ajuns la ora 8.00 au gasit un afis prin care se anunta ca teza a fost sustinuta la ora 7.00.

Cu sau fara auditoriu, asa-zisa sustinere publica i-a adus candidatei citeva zile mai tirziu confirmarea din partea Comisiei Superioare de Diplome, semnata de Gheorghe Buzdugan.

Inca are renume mondial

Cariera stiintifica a Elenei Ceausescu a fost consolidata ulterior cu zeci de articole de specialitate pe care i-a aparut semnatura. In baza de date ISI-web of knowledge, Elena Ceausescu apare astazi cu 35 de articole in reviste cotate international, totalizind peste 90 de citari.

De altfel, expresia „savanta de renume mondial” ajunsese sa aiba o acoperire formala solida, cu ajutorul cercetatorilor de la ICECHIM. Radu Bordeianu este coautor la 12 articole, iar sotia nemtoaica a lui Dan Cornilescu, Anelize, care a fost sefa Sectiei de Elastomeri, a semnat si ea 10 articole cu tovarasa. „Era in mare masura un voluntariat”, spune Gavril Musca.

„Erau insa si unii care bombaneau, precum Mircea Corciovei”, precizeaza acesta. Mihai Dihonie, coautor la sase articole cotate ISI, astazi profesor consultant la Politehnica, sustine ca „nu puteai sa ai o alta optiune”. „Predam articolele sefilor si mai departe nu stiu unde ajungeau”, explica el.

Cauciuc mai ieftin

Daca exista semne de indoiala ca Elena stia macar sa citeasca si sa scrie corect, asupra valorii stiintifice a tezei nu au fost dubii in rindul chimistilor. Polimerizarea stereospecifica a izoprenului era o tema „de mare bactualitate stiintifica si practica” in 1967, cum nota si acad. C.D. Nenitescu.

„Obtinerea unui cauciuc sintetic cu proprietati cit mai asemanatoare cauciucului natural preocupa, pe plan mondial, numeroase grupe de cercetatori”, mai spunea acesta, concluzionind, dupa 10 pagini de analiza, ca „rezolvarea problemelor ridicate in lucrare, prin gasirea de solutii simple si economice, face posibila transpunerea la scara industriala”.

Ceea ce s-a si intimplat imediat dupa aceea la Combinatul de Cauciuc Sintetic de la Onesti, astazi celebrul CAROM, precum si la Combinatul Petrochimic de la Brazi. „Fara sa fie de Premiul Nobel, era o lucrare curata stiintific”, apreciaza Bogdan Simionescu. Pe tehnologia de la Onesti, in proportie de 90% ruseasca, teza si-a gasit o buna aplicare.

„Cauciucul izoprenic era pe atunci un produs modern, insa acum este depasit si nu se mai fabrica. Acum producem cauciuc butadien-acrilonitrilic, spune Cici Dumitrescu, director general al CAROM. „Dupa deschiderea din 1990, cind s-a putut importa cauciuc natural, s-a renuntat treptat la cel izoprenic”, explica Gavril Musca, primul director general de la Petrobrazi, astazi pensionar. •

O piesa valoroasa de muzeu

In viltoarea Revolutiei, dosarul de doctorat al Elenei Ceausescu, aflat la Biroul de Documente Secrete al Politehnicii, a fost cerut de rectorul de atunci, Rodica Vilcu. La ea au ajuns si patru exemplare din teza si doua din rezumat, depozitate la Biblioteca institutiei.

„Nu stim prin ce concurs de imprejurari, acestea au ajuns apoi la Biroul Administrativ”, spune Vasile Diaconescu, directorul Muzeului Politehnicii. Dupa reorganizarea muzeului in 2003, Dumitru Cavescu, seful Biroului Administrativ, scoate dosarul din nou la lumina printr-o donatie, ce contine si cotorul diplomei de doctor cu semnatura in original a Elenei Ceausescu. Diploma a fost eliberata abia in 1970.

Stigmatul Elena Ceausescu

Daca in epoca simpla asociere a unui nume cu Elena Ceausescu conferea putere si influenta, beneficiarii de ieri se feresc astazi de el ca de un stigmat. „N-am cunoscut-o niciodata pe Elena Ceausescu. Sint doar niste bazaconii”, sustine Aurelian Bondrea (foto), care vreme de 20 de ani a detinut functii cheie in Ministerul Invatamintului.

„In 1967, cind a sustinut teza, eram doar asistent la Universitatea Bucuresti”, se mai apara actualul rector de la „Spiru Haret”. Mihai Dihonie sustine si el ca abia daca a vazut-o la ochi in citeva situatii, mai mult la deschiderile de an universitar. „Am fost acuzat ca datorita mie a ajuns membra a academiilor din strainatate. Am avut multe necazuri din aceasta pricina”, se plinge el.

Gavril Musca, care in perioada 1964-1970 a colaborat cu Elena la ICECHIM, o perioada chiar ca adjunct al ei, este printre putinii care nu se sfiesc sa spuna ca nu a facut dizidenta. De fapt, s-ar zice ca a profitat chiar de sprijinul ei, fondind alte patru institute subordonate ICECHIM. Iar acum, la 74 de ani, se poate mindri cu o „activitate prolifica” in domeniu.

„PUS LA INDEX”

Cristofor Simionescu a fost inlaturat din functia de rector in 1975. „O facusem inculta si analfabeta, in fata ambasadorului RFG”, explica acesta in memorii. Discutia fusese inregistrata de Securitate.