Adevarul: Basescu si Becali dau pulsul coruptiei romanesti
Agentia de presa Reuters comenteaza ca lupta impotriva coruptiei la nivel inalt din tara noastra bate pasul pe loc.
Valiza cu euro a lui Becali si eticheta de „scut” pentru coruptie, lipita Curtii Constitutionale de Basescu, creeaza impresia ca fenomenul coruptiei este o problema de zi cu zi in Romania. Jurnalistii britanici iau ca reper dezbaterile din presa centrala si din cadrul societatii civile, remarcand ca multe anchete impotriva unor fosti si actuali ministri, inclusiv impotriva fostului premier Adrian Nastase, bat pasul pe loc din cauza intarzierilor din instante si a schimbarilor de legislatie.
Reuters aminteste de cele 1,7 milioane de euro gasite in masina a doi oameni ai lui Gigi Becali, inaintea meciului U. Cluj – CFR Cluj, ce urma sa decida campioana Romaniei la fotbal. In aceeasi saptamana, noteaza ziaristii straini, presedintele Traian Basescu a numit Curtea Constitutionala un „scut” pentru coruptie, afirmatie care i-a adus critici de pe intreaga scena politica.