Sari direct la conținut

Adevarul: Cat cheltuieste romanul pe vacanta de iarna

Adevarul

Fie că şi-au făcut rezervări în ţară, fie că în afară, românii au prins gustul revelioanelor departe de casă. Ceva mai ieftine decât petrecerile de pomină de pe plan local, sejururile în afara graniţelor ţării oferă posibilitatea cunoaşterii altor locuri, altei culturi, altei posibilităţi de petrecere a timpului liber, mult mai diversificate.

Operatorii din piaţă estimează, pentru sezonul de iarnă, încasări de 40 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de sezonul trecut, iar în zona pieţei aeriene low-cost se vor înregistra creşteri de cel puţin 10-15% faţă de o perioadă obişnuită din an.

Pe lângă faptul că anul acesta românii călătoresc mai mult, trecând peste şocul primilor ani de ieşiri în afară, când noaptea de revelion a fost o mare dezamăgire, s-au orientat chiar şi spre vacanţe exotice. „O altă modificare pe care o putem sesiza la nivelul consumatorului român este orientarea acestuia spre segmentul de lux.

Românii încep să renunţe la serviciile de trei stele şi se orientează spre segmentul de cinci stele”, spune Alin Burcea, patronul agenţiei de turism Paralela 45. Cel mai scump pachet pe care agenţia îl promovează este un sejur în Africa de Sud, al cărui preţ se ridică la 2.650 de euro pentru 10 nopţi. Pe partea de turism intern, cel mai interesant fenomen prezent la nivelul pieţei este numărul mare de turişti străini care vizitează zone precum Sighişoara sau Maramureşul.

Chiar dacă preţurile de cazare sunt mult mai mici în ţări ca Polonia şi Slovenia, românii nu le aleg în număr mare pentru petrecerea vacanţelor de iarnă, preferând Austria sau ţări mai îndepărtate ca Elveţia şi Italia, potrivit datelor agenţiei de turism Marshal. În acest an, 110 pasageri şi-au rezervat un Revelion în Austria, 36 de pasageri şi-au rezervat un An Nou în Elveţia şi 32 de turişti în Italia. Pentru Franţa, compania a înregistrat 24 de rezervări, pentru Slovacia, 20, iar pentru Polonia, 18 rezervări.

Adevarul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro