Sari direct la conținut

Adevaruri incomode despre masinile electrice, spuse chiar de una din marile companii care le produce

HotNews.ro
Renault Fluence ZE, Foto: Hotnews
Renault Fluence ZE, Foto: Hotnews

​Sistemul de incalzire dar si condusul agresiv pot reduce la jumatate autonomia unei masini electrice, la fel cum si numarul de persoane din vehicul are o influenta importanta asupra distantei care poate fi parcursa dupa incarcare, a spus intr-o discutie cu presa la salonul auto de la Geneva, Nicolas Remise, director adjunct la proiectul Fluence ZE al Renault. Masina are o autonomie medie de 160 km, insa se poate trece si de 200 km daca e condusa in mod constant la viteze foarte mici, mai spune Remise. Masinile electice sunt gandite pentru a fi folosite in special in oras, caz in care autonomia scazuta nu e un dezavantaj mare.

Renult va lansa anul acesta trei masini 100% electrice in Europa: Fluence ZE, Kangoo ZE si Twizy. Tari precum Danenarca, Israel, Portugalia si Franta vor avea prioritate, dar compania va lansa cu timpul masinile si in alte piete, intaietate avand cele in care statul ofera subventii cumparatorilor de masini electrice.

Remise spune ca pentru tarile cu climat mai rece trebuie facute mici modificari la masina pentru adaugarea unui sistem de incalzire. Deja s-au facut modificari pentru masinile care vor fi vandute in Danemarca, insa pentru tarile mai reci e nevoie de schimbari suplimentare. „Masinile vor putea merge si la temperaturi de mult sub zero grade, insa autonomia va fi mai mica”, spune oficialul francez care precizeaza ca, spre exemplu la Fluence ZE unde autonomia medie e de 160 km, pe vreme rece ea poate scadea la 80 – 100 km in functie de cate persoane sunt in masina si de cat de mult e folosita incalzirea.

Intrebat care e autonomia masinii daca soferul e prins mult timp in blocaje, Remise spune ca e o situatie buna pentru masina electrica fiindca autonomia nu are de suferit daca nu e folosit aerul conditionat sau sistemul de incalzire. „Daca ai o viteza mica, dar stabila, de circa 30 km/h poti conduce mai mult de 200 km. Pe de alta parte, condusul foarte agresiv este factorul care scade cel mai mult autonomia si o poate reduce cu pana la jumatate fata de un sofer care conduce foarte linistit”, mai spune responsabilul pentru proiectul Fluence ZE care precizeaza ca e important si numarul de pasageri din masina fiindca autonomia scade cu 5% pentru fiecare 100 kg de incarcatura in plus.

El spune ca, desi preturile masinilor electrice sunt mari, exista si avantaje ce tin de faptul ca Renault inchiriaza bateria catre utilizator, astfel ca pretul initial al masinii e mult mai apropiat de una cu combustie interna. Alte avantaje tin de faptul ca masina e foarte silentioasa, deci soferul poate fi mult mai relaxat, iar acceleratia este neasteptat de buna pentru o masina electrica.

„Costul unei incarcari a bateriei pentru Fluence ZE este de 1,5 – 2 euro, iar cu taxa de 79 de euro/luna poti conduce maxim 10.000 km/an, iar tarifele sunt diferite daca doresti sa conduci pana in 15.000 sau 20.000 km/an”, spune oficialul francez.

Renault va lansa si micul vehicul electric de doua locuri Twizy incepand cu ultimele luni din 2011, pretul fiind de 6.990 euro plus 45 de euro pe luna pentru baterie, taxa ce acopera 7.500 km de condus anual. Twizy are o autonomie de 155 km si poate atinge 80 km/h.

Fluence ZE costa circa 26.000 de euro, iar taxa lunara pentru baterie este 79 euro/luna, pentru trei ani. Autonomia e de 160 km. iar motorul dezvolta echivalentul a 100 CP. Bateria este platita lunar, timp de trei ani, iar masina poate atinge maxim 135 km/h.

Renault a anuntat si preturile vehiculului comercial Kangoo ZE care va costa 21.200 euro, iar in tari precum Franta costul va fi de 16.200 euro datorita subventiilor. Taxa lunara pentru baterie este 72 euro si trebuie platita timp de patru ani.

„Autonomia scazuta este totusi o problema de ordin psihologic fiindca 80% dintre soferii europeni merg sub 60 km/zi. Bateriile vor progresa si vor fi noutati care vor face ca autonomia sa fie mai mare, dar exista si posibilitatea sa punem baterii mai mici dar sa pastram autonomia, lucru care va face sa avem mai mult loc in masina”, mai spune Remise.

Renault va lansa in toamna acestui an primele vehicule electrice in Europa de Vest si Israel. In pretul masinilor nu va fi inclusa si bateria pe care utilizatorii o vor achita printr-o rata lunara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro