Adio masini second-hand din Germania! Proprietarii se inghesuie sa le caseze pentru 2.500 de euro
Piata auto din Germania, puternic afectata de criza mondiala, are deodata perspective incurajatoare de redresare in 2009, gratie masurilor de sustinere luate de autoritati, afirma luni presedintele Federatiei Constructorilor germani de Automobile, Matthias Wissmann, pentru cotidianul Tagesspiegel.
El a facut aceasta apreciere dupa ce in ultimele zile dealerii de automobile au fost luati cu asalt in urma anuntului guvernului federal ca va acorda o prima de casare de 2.500 de euro pentru cei care vor sa-si inlocuiasca masina mai veche de noua ani cu una noua, scrie Reuters.
In acest context, Matthias Wissmann estimeaza ca vanzarile de autoturisme noi ar putea depasi anul acesta nivelul de trei milioane, foarte aproape de cifra atinsa in 2008.
Cancelarul Angela Merkel si-a exprimat satisfactia inca de vineri la reactia rapida a consumatorilor dupa anuntarea masurilor de relansare a pietei auto in Germania. Constructorii germani detin 65% din piata interna. In sectorul auto lucreaza peste un milion de persoane.
Criza economica i-a afectat deja puternic pe constructorii germani care si-au trimis angajatii in somaj tehnic, au redus timpul de lucru sau si-au inchis temporar activitatea. Intre uzinele care au anuntat masuri in fata colapsului sunt: Volkswagen, Daimler, BMW si Porsche.